căutare personalizată

vineri, 6 martie 2009

Ziua in care au aflat ce este criza (ultima parte)

PRIVIND RETROSPECTIV

„Am zis clar: când va trebui să aduc bani de acasă, închid"

Andrei Popa a fost distribuit pe vreme de criză în rol principal: a trebuit să renunţe la agenţia imobiliară pe care o înfiinţase în 2005, după ce, prin august anul trecut, nu mai găsea nici bani pentru chirie. Pe deasupra, a vândut zilele trecute casa ridicată undeva în vecinătatea Capitalei pentru doar 90.000 de euro. Asta deşi, acum vreun an, când încă era în construcţie, primise o ofertă de 170.000 de euro pentru aceeaşi locuinţă. Preţul pentru care a vândut- o acum nu acoperă nici costul materialelor folosite. Andrei Popa a trebuit totuşi să vândă, pentru a se muta în Franţa, împreună cu soţia. Acum aşteaptă.

Începutul: un teren de casă prea mare

În 2004, Andrei Popa căuta un teren pentru casă. A cumpărat unul mai mare decât cel de care avea nevoie, întrucât proprietarul nu voia să-l vândă „pe bucăţi". A împărţit respectiva suprafaţă în loturi mai mici, de 1.000 de metri pătraţi fiecare, care i-au adus repede profit mare. Şi banii au început să se înmulţească: cu banii încasaţi a cumpărat alte terenuri pe care le-a „feliat" şi le-a vândut.

Aşa a apărut agenţia. „Intram în contact cu mulţi vânzători de terenuri, care mă rugau să le cumpăr sau să le găsesc un cumpărător. M-am asociat cu cineva şi am deschis agenţia imobiliară în 2005. De la început am zis clar: când va trebui să aduc bani de acasă ca să o ţin în picioare, o închid", povesteşte Andrei Popa.

Declinul: fără bani de chirie

Momentul părea însă departe, pentru că agenţia creştea mai ceva ca Făt-Frumos: avea în 2007 o cifră de afaceri de 200.000 de euro, dublu faţă de anul precedent. Mergea bine, profitul era însă mic, pentru că o mare parte din bani au mers pe cumpărarea a patru maşini, un alt teren, şi o chirie mare pentru un spaţiu cu vad. Cam prin martie 2008, tranzacţiile s-au rărit foarte mult, iar prin august nu mai erau nici bani pentru chirie. Andrei Popa a renunţat în acel moment. „Asociatul meu a mai încercat, a mai adus bani, a încercat să se reprofileze pe apartamente, dar n-a mers", spune Andrei Popa.

Între timp, Popa a reuşit să vândă casa de 135 de metri pătraţi locuibili şi un teren de 800 de metri pătraţi cu 90.000 de euro, după ce a pus-o în vânzare la preţul de 150.000 de euro, în iulie 2008. Aşteaptă acum să reînceapă tranzacţiile şi să vândă cea mai mare parte din bunurile rămase: câteva terenuri cumpărate acum patru ani şi încă o casă. O parte din banii câştigaţi îi va pune la bancă, iar restul vor fi investiţi în câteva afaceri, sunt mai multe variante.

 Una peste alta, Andrei Popa se bucură că a trăit această criză, pentru că a învăţat multe: „Să am tot timpul lichidităţi, să vând când piaţa e în creştere, chiar dacă simt că va mai creşte, să marchez profitul. Să nu investesc toţi banii într-un singur domeniu".

Maximele din 2007 ale pieţei imobiliare nu vor fi atinse prea curând, preconizează fostul agent. Poate peste câţiva ani. „Eu zic că piaţa se va dezmetici când băncile vor reîncepe să dea credite la dobânzi rezonabile. Şi mă tem că băncile din România vor accepta condiţii mai bune pentru clienţi mult mai târziu. Cred că piaţa se va trezi din letargie abia pe la începutul anului viitor", consideră Popa.



joi, 5 martie 2009

Ziua in care au aflat ce este criza(partea a 3 a)

ULTIMUL EDITORIAL

„Moartea" anunţată a unui ziar de provincie

Vineri, 30 ianuarie 2009, ziariştii de la „Monitorul de Bacău" au refuzat să mai scrie. În pagini au intrat materiale de arhivă sau de pe net, iar pe prima pagină a fost aşezat un editorial care se chema „Monitorul de Bacău, condamnat la moarte", alături de o poză cu o lumânare aprinsă.

Pe 30 ianuarie 2009, ziariştii de la „Monitorul de Bacău" au aflat că redacţia se va închide chiar a doua zi. Era pe la prânz când a venit directoarea şi i-a anunţat, într-o şedinţă. În toată zarva creată, redactorul-şef, Gabriel Pop, s-a pus pe scris ultimul editorial pentru un ziar de provincie, „un anunţ de deces pentru un prieten foarte drag". Trebuia ca ziarul să iasă cu ceva a doua zi, fie ea şi ultima.

Prioritatea: aparatele foto

„Nu ştiu cu ce să încep şi nu ştiu prea bine ce trebuie să spun. Un lucru este sigur - cotidianul «Monitorul de Bacău» nu va mai exista. Din motive economice, din motive de prost management, din motive de sufocare internă, va fi un ziar mai puţin pe piaţa băcăuană". Aşa începea articolul. Mai departe, se vorbea despre ziariştii care au trecut prin redacţie, despre unii care au şi rămas sau despre relaţia dintre patron şi angajaţii săi. În acte, ziarul este deţinut de Andreea Nistor, fiica senatorului PDL Vasile Nistor, iar marca este disputată în prezent cu o altă firmă, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).

Gabriel Pop povestea în articol că senatorul s-a interesat, prin intermediul directoarei, de soarta aparatelor de fotografiat: nu care cumva ca acestea să fie pierdute. Finalul editorialului era o remarcă ce-l făcea să zâmbească trist pe de-acum fostul redactor- şef: „În definitiv, am murit de ziua lui Caragiale".

miercuri, 4 martie 2009

Ziua in care au aflat ce este criza (partea a 2 a)

„Să munceşti şi deodată să nu mai ai nimic..."

Ruxandra Tonciu  lucra de ceva vreme la o firmă de intermediere pentru leasing auto, când - să tot fi fost prin octombrie - şeful ei a anunţat, vădit abătut, că s-a terminat cu afacerea lui. Ce-i drept, curentul şomajului trăgea de pe la geamurile companiei încă de prin august 2008. Când contractele şi însuşi „publicul-ţintă" al afacerii intermediate de oameni ca Ruxandra - brokeri - au început să devină din ce în ce mai străvezii, mai „subţiri", până ce, în cele din urmă, au dispărut.

Astfel, surpriza poate să nu fi fost atât de mare când Ruxandra Tonciu (37 de ani), mamă a unui fiu de 15 ani, ab solventă de Economie, s-a văzut în situaţia de a semna cereri de angajare pe la agenţii de plasare a forţei de muncă. Însă jena situaţiei nu a fost chiar un lucru previzibil. La urma urmelor, ce studii de micro şi macroeconomie te pot pre găti pentru contactul real cu criza?

„E destul de complicat să te angajezi"

Soluţia şefului falimentar a fost simplă: firma a intrat în conservare. „O vreme am crezut că se poate rezolva fără să te mai înscrii în şomaj", spune Ruxandra, undeva pe holurile Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Bucureşti. „Mă gândeam că o să-mi găsesc un loc de muncă repede. În situaţia actuală, însă, e destul de complicat să te angajezi".

Ruxandra ştie că situaţia nu e o simplă himeră scornită, cum spun unii, de minţi panicate: are ceva studii de micro şi macroeconomie şi crede că actuala criză nu va trece, cum spun unii, într-un an, doi. „Va fi foarte greu să ne redresăm".

Falimentul şi depresia

Nu poţi privi chiar detaşat ziua în care te trezeşti fără loc de muncă. La urma urmelor, investeşti timp şi suflet în muncă. Apoi, te trezeşti că totul s-a năruit. Ruxandra defineşte momentul în care a trebuit să treacă în şomaj: „E un moment foarte greu. Mai ales când mai ai şi un copil. A fost destul de complicat să ştii că din ziua aia nu mai ai nicio sursă de venit. Singurul gând pe care îl ai este să su pravie ţuieşti pentru o perioadă şi să în cerci să te redresezi. Trebuie să în cerci să gândeşti pozitiv şi să spui că sunt oameni care o duc mult mai greu ca tine", explică femeia.

Fostul ei patron nu pare însă să aibă gânduri aşa de vesele. Ruxandra l-a văzut, mai are puţin şi ar putea ajunge la spital, pe probleme nervoase. „E foarte deprimat. Mai avea afaceri, şi toate au avut de suferit. A dat înapoi toate leasingurile pentru utilaje, maşini, tot. Plus credite cu garanţie imobiliară. Să munceşti 15-20 de ani şi deodată să nu mai ai nimic...", rămâne sus pendată concluzia Ruxandrei Tonciu.
Va urma...

marți, 3 martie 2009

Ziua în care au aflat ce este criza (prima parte)


Un fost patron al unei agenţii imobiliare, o şomeră şi un ex-redactor-şef au semnat, forţaţi de împrejurări, „capitularea" propriei afaceri, a locului de muncă şi a unui ziar ,,de Bacau".

Să fii nevoit să-ţi semnezi trecerea în şomaj. Iată un gând care pentru mulţi era, până acum câteva luni, de domeniul fanteziei. Dar Ruxandrei Tonciu i s-a întâmplat, cu toate studiile ei în economie care au teoretizat conceptul de „criză economică".

După ani buni ca broker la o firmă de leasing, patronul ei a trebuit să-şi încheie socotelile cu lumea afacerilor. O zi nu tocmai fericită, peste care Ruxandra Tonciu a trecut doar cu o doză bună de optimism.

Tot cu optimism a privit şi Andrei Popa momentul în care a trebuit să renunţe la agenţia imobiliară pe care o înfiinţase în 2005. Apoi, chiar zilele trecute, criza l-a mai lovit o dată, când a vândut casa ridicată undeva în vecinătatea Capitalei pentru o sumă de nimic.

Gabriel Pop este fostul redactor-şef al „Monitorului de Bacău". Pe 31 ianuarie a primit veste de la patron că ziarul se închide. A scris ultimul editorial, în care anun ţa cum criza a învins un ziar local. Tot ce le-a mai rămas acestora de făcut acum e să povestească propria variantă a celei mai negre zile a crizei financiare.
DISPARIŢIA JOBULUI

va urma...

luni, 2 martie 2009

Ochiul lui DUMNEZEU?

Astronomii europenii au fotografiat ceea ce seamănă uimitor cu un ochi care ne priveşte direct din cosmos. Descoperirea a fost poreclită "Ochiul lui Dumnezeu".

Fotografia captează o formaţiune compusă din gaz şi praf, substanţe împrăştiate de o stea ce a dispărut. Sistemul nostru solar va avea o soartă asemănătoare peste cinci miliarde de ani.

Formaţiunea fotografiată seamănă izbitor cu o pupilă strălucitoare albastră şi albul ochiului, înconjurate de gene. Ochiul lui Dumnezeu are mărimi considerabile, astfel încât, pentru a-l traversa dintr-un capăt în altul, ai avea nevoie de doi ani şi jumătate, călătorind cu viteza luminii, relatează telegraph.co.uk.

Ochiul lui Dumnezeu se află la 700 de ani lumină de Pământ, în constelaţia Vărsător. Descoperită de astronomul german Karl Ludwig Harding în 1824 nebuloasa Helix, poate fi observată şi de astronomii amatori, cu telescoape mai puţin performante.

Cea mai recenta fotografie făcută nebuloasei (foto) aparţine European Southern Observatory şi este bogată în detalii. Astfel, apar pe fundal multe galaxii îndepărtate ce nu puteau fi observate în fotografiile mai vechi.
Datorita aspectului sau asemanator cu un ochi urias ce ne priveste planeta de la o distanta de 700 ani-lumina, oamenii de stiinta au botezat o nebuloasa observata cu ajutorul telescopului european Wide Field Imager – “ochiul lui Dumnezeu”.