căutare personalizată

vineri, 22 ianuarie 2010

„Nicio ţară nu e pension de domnişoare”


Aurelia Marinescu, autoarea „Codului bunelor maniere”, a vorbit despre cât de important este să mai uităm de grija banilor şi să ne amintim să trăim frumos.
„Încă resimţim din plin perioada comunistă, care a îndepărtat omul de la adevărata lui menire: să-şi găsească locul şi să fie cât de cât mulţumit. În această bulversare generală pe care o trăim, ce să mai vorbim de bune maniere, vorbim de supravieţuire”, spune, cu zâmbetul pe buze, Aurelia Marinescu.
Şi-a dat cinci ani din viaţă (între 1990 şi 1995) pentru ca românii să poate cumpăra o carte cu 313 pa gini de „reguli de bună purtare”, transmise prieteneşte.
„Codul bunelor maniere”, pe care fosta profesoară de română l-a scris după cinci ani de documentare - în care a citit mii de pagini despre cum trăiesc alţii civilizat -, se vinde bine. Dar nu toţi românii trăiesc „într-un climat social favorabil”.
„Lumea este ahtiată nu mai după bani, şi nu vorbim doar despre România. Dar ce faci cu banii, în ultimă instanţă? Important este să trăieşti frumos, să te bucuri de cei din jur, să faci ce-ţi place. Din păcate, preocupaţi de bani, uităm de comportamentul moral. Vor trece multe generaţii până când românii se vor purta normal”, arată Marinescu.
Potrivit acesteia, „dăm un examen de când ne naştem şi în fie care secundă a zilei, a săptămânii, a lunii, a anului, trebuie să răspundem la nişte norme”.

INTERVIU

„Nicio ţară nu e pension de domnişoare”

REP: De ce aţi scris cartea „Codul bunelor maniere astăzi”?
Aurelia Marinescu: Decizia am luat-o în 1990, pentru că nu exista o asemenea carte. Erau tot felul de broşurele de pe vremea lui Ceauşescu, incomplete şi, cum spun eu, cu buline: să nu faci aia, să nu faci aia. O carte prietenoasă, care să-i convingă pe oameni că trebuie să trăiască frumos (în alte ţări există expresia „savoir vivre”, la noi nu se cunoaşte), fără să fie un sumar de truisme, de observaţii negative şi depreciative, nu aveam. Să nu arunci gunoiul pe jos, pe stradă, să nu vorbeşti urât, să nu-i deranjezi pe ceilalţi, să nu te duci la cineva în vizită ori prea târziu ori prea devreme - sunt banalităţi, lucruri de bun-simţ. Dar nu sunt legate de bun-simţ, ci de educaţie.
Toate codurile (civil, penal, rutier) au fost inventate pentru a-i face pe oameni să trăiască într-un climat social favorabil. În funcţie de cât de tare te abaţi de la aceste reguli, capeţi o pedeapsă. „Codul bunelor maniere” e alcătuit tot din reguli inventate pentru a trăi, zicem noi, civilizat. Dar, spre deosebire de celelalte, acest cod nu prevede pedepse. Totuşi, se respectă mai mult decât cel rutier.

„Te porţi bine, te simţi bine”

Care ar fi explicaţia?
În ceea ce priveşte bunele maniere, există o singură lege: să nu-l deranjezi pe celălalt. Iar de aici decurge o alta: să nu te faci de râs. E mai grav să te ocolească prietenii sau să primeşti o observaţie decât să plăteşti o amendă în trafic. Singurătatea te va apăsa foarte multă vreme dacă nu ştii să te porţi. Dar abaterea de la norme nu e un lucru nou. E o frază la Caragiale - „E, ce să-i faci, e măgar şi violent şi n-are manere”.
Deci, lipsa de maniere este de la 1883-1904, când au fost scrise schiţele, nu-i o invenţie de ultimă oră. Noi am preluat nişte norme, dar, la ora actuală, ne lipseşte un model de comportament. În România se creează un climat social foarte neplăcut: toată lumea se vaită, ce rău e, ce oameni nepoliti coşi. Dar să ştiţi că nicio ţară nu e un pension de domnişoare! Comportament izolat antisocial există în orice ţară, dar marea masă, având nişte generaţii de sute de ani de civilizaţie - Anglia, Franţa, de exemplu -, se comportă bine.
Aşa se explică de ce ei nu aruncă pe stradă mucurile de ţigară?
La ei nu e vorba despre faptul că se respectă nişte reguli, ci despre un comportament natural civilizat, care te face să te simţi bine. Poţi ieşi pe stradă şi nu se întâmplă nimic, din senin apar nişte poliţişti, toată lumea zâmbeşte, opinia publică acţionează prompt.
Sunt mii şi mii de situaţii în care civilizaţia îşi spune cuvântul. Peste tot sunt şi abateri, dar atmosfera generală e respirabilă. Eu compar bunele maniere cu aerul pe care îl respiri: când oamenii se poartă bine, te simţi bine, nu-ţi pui întrebarea da că-i vorba despre bun-simţ sau despre educaţie.
Cât la sută din normele prevăzute în cele 313 pagini ale cărţii dumneavoastră respectăm azi?
Procente nu pot să dau... Mi s-a spus că sunt idealistă, văd întotdeauna jumătatea plină a paharului. Când spun că e politicos, dacă ai lovit o maşină, să laşi cartea de vizită la vedere, ca să te contacteze păgubaşul şi să aranjaţi pe cale amiabilă, mi se spune că trăiesc pe altă lume. Dar eu ştiu că aşa trebuie făcut. Cel mai mult dintr-o asemenea carte învaţă cine o scrie. Eu spun că urmările unui cutremur se vindecă, epidemiile, războaiele trec, dar bunele maniere rămân. Intră, până la urmă, în dorinţa omului de a se apăra de cei din jur.
De curând, mă întreba un copil de şcoală primară, care învăţa corpul omenesc, la ce-i trebuie să ştie toate astea. Şi i-am spus: faptul că cineva mătură străzi pe un salariu oarecare şi e invidios pe cât câştigă un medic se datorea ză faptului că n-a învăţat ochiul şi urechea. Aşa e şi cu bunele maniere. De ce trebuie să te porţi bine? Ca să fii respectat, să nu fii singur, să ai demnitate.

„Noi de asta suferim: nu înţelegem libertatea”

Puneţi-vă în locul lui Silviu Brucan şi faceţi o profeţie: în cât timp vom învăţa să ne purtăm bine?
Am găsit într-o carte un citat: „La fel ca peluzele de la Cambridge, îngrijite de secole, un gentleman nu se fabrică într-o zi, chiar dacă ziua e lungă”. Acesta e răspunsul meu. În „Codul bunelor maniere” sunt multe reguli, pe care nu le poţi asimila decât în decursul timpului şi foarte greu - trebuie sute de ani până să intre în reflex. Şi până intră în reflex, s-ar putea să nu mai fii pe lumea asta. Dar trebuie să le transmiţi mai departe, generaţiilor următoare.Cum se explică succesul cărţii în ţara în care lumea mănâncă seminţe în tramvai, înjură în trafic şi, după cum povestiţi, în loc să vă ajute cu bagajul, la urcare în autobuz, vă strigă „Hai, mamaie, mişcă-te!”?
Oamenii au cumpărat cartea cu plăcere: e scrisă agreabil, ce ea ce a fost foarte greu, pentru că, în ultimă instanţă, e compusă din interdicţii, iar oamenii nu suportă asta. Mulţi au citit-o cu plăcere, ca pe un roman, dar mulţi au luat-o din curiozitate, pentru situaţii ieşite din comun: cum se mănâncă aripioarele de rechin sau supa de balenă, cum te porţi la un dineu etc. Şi au fost dezamăgiţi, zic eu, că în continuare se vorbeşte urât, se aruncă gunoiul pe jos.
De fapt, noi de asta suferim: nu înţelegem libertatea şi democraţia. Există legi, dar nu le respectăm. Libertate nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să te comporţi în aşa fel încât să nu-i superi pe cei din jur. Dacă pui muzică la maximum, cu manele, să zic, iar eu pun muzică simfonică, tot la maximum, înnebunim cu toţii. E nevoie de respect reciproc, iar soluţia e să plecăm de la noi, niciodată n-a fost alta - trebuie să te respecţi pe tine, să vezi unde greşeşti.
Că unii oameni nu vor citi niciodată această carte şi nici articolul pe care îl scrieţi se datorează faptului că ei sunt transplantaţi din alte medii sociale. Când un domn îmi vorbeşte urât în autobuz îmi dau seama că e absolut inutil să fac şi cea mai mică observaţie. Ar fi trebuit să fiu de faţă la naşterea acestui domn - să zicem domn -, pentru că de atunci se educă un copil, ba chiar înainte de a se naşte, şi să stau lângă el cei şapte ani, să-l învăţ cum să se poarte. Asta este imposibil. Nu poţi decât să suferi în tăcere.

marți, 12 ianuarie 2010

Valentine's day- pro sau contra?


In ultima vreme, Ziua Indragostitilor a fost adoptata si pe meleagurile noastre.Tinerii sunt incantati ca exista si o zi a lor, a indragostitilor, un prilej de a sarbatori impreuna cu cel/cea iubit/a. Desi nu este o zi specifica tarii noastre, ea prinde radacini tot mai adanci cu fiecare an ce trece.
Cine a fost Valentin?
Multi dintre noi ne intrebam desigur cine a fost Valentin si care sunt originile acestei sarbatori. Exista mai multe versiuni ale acestei istorioare, care imbinate au nascut o legenda: legenda Sfantului Valentin.

Iata ce spun aceste istorioare:

Se spune ca Valentin a fost un preot roman martirizat in timpul persecutiei lui Claudius in anii 269-270 d.c. Tanar fiind, Valentin ii ajuta pe crestini in vremurile persecutiei. El a fost prins si bagat in inchisoare, unde a devenit un propovaduitor. Tocmai de aceea a fost condamnat la moarte la data de 14 februarie-269. In timpul cat a stat in inchisoare el trimitea mesaje de incurajare prietenilor spunandu-le "Amintiti-va de Valentin" si "Va iubesc".

O alta varianta ne spune ca Valentin a fost un preot care casatorea cuplurile in secret, impotriva legii date de Imparatul Claudius care interzisese casatoria. Si in aceasta poveste el a fost dus la inchisoare deoarece refuzase sa treaca la credinta in zeii pagani. In inchisoare, el se imprieteneste cu fiica temnicerului pe care o convinge sa creada in Dumnezeu. In ziua executiei sale–14 feb.269, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care nu o semneaza.
Un lucru cert, ramane totusi faptul ca a existat un preot cu numele de Valentin, care a fost executat pentru credinta sa in Dumnezeu.

14 februarie - ziua Sfantului Valentin

Ziua de 14 februarie a ramas o zi speciala in care il sarbatorim pe Sfantul Valentin. Aceasta se intampla cu o zi inainte de festivalul pagan in care se sarbatorea dragostea.
In 496 Papa Gelasius schimba Lupercalia de la 15 la 14 februarie in incercarea sa de a stopa aceasta sarbatoare pagana. Biserica intelege ca nu este nimic rau in a sarbatori dragostea, ci doar elementele pagane care aduceau o insulta la adresa divinitatii. Lupercalia s-a sarbatorit in continuare, dar aceasta a ramas marcata ca ziua Sf.Valentin. Astfel, Valentin a inceput sa fie cunoscut ca fiind protectorul indragostitilor.

Lupercalia

Cand avea loc Lupercalia, sarbatoarea pagana, se obisnuia sa se scrie numele tuturor fetelor nemaritate, care apoi se introduceau intr-o cutie. Fiecare barbat extragea cate un astfel de biletel, iar fata aleasa devenea iubita lui pentru un an intreg.
O practica similara a prins contur incepand cu secolul al 14-lea. In ziua de 14 februarie fiecare baiat alegea o fata care-i devenea iubita pentru o zi. Aceasta se facea pentru a corespunde cu credinta ca imperecherea pasarilor (simbolul primaverii) are loc de ziua Sf. Valentin.

Cartile postale ale dragostei

Mesajele trimise intre cei doi indragostiti in aceasta zi sunt predecesoarele Cartilor postale de Ziua Indragostitilor din zilele noastre. Cartile postale cu dedicatii speciale au aparut de abia in 1780. Ele au avut un mare succes in Germania unde erau numite "cartile prieteniei".

Prin urmare, se cade ca noi sa sarbatorim aceasta zi? Cu toate ca nu suntem foarte siguri cine a fost Valentin, aceasta este totusi o zi speciala in care ne putem exprima dragostea fata de cei dragi, mai mult decat de obicei, si nu doar singura zi din an in care sa iubim...

miercuri, 6 ianuarie 2010

Voinţa, o putere ignorată


“Fiecare dintre noi este dotat cu resurse innascute care ne dau posibilitatea sa realizam tot ceea ce visam - si chiar mai mult decat atat. Stavilele pot fi inlaturate printr-o singura hotarare care ne poate aduce bucurie sau deznadejde, prosperitate sau saracie, companie ori singuratate, viata lunga sau moarte prematura.,,

Iti propun sa iei o hotarare astazi, in asa fel incat sa-ti schimbi viata imediat, facandu-ti-o mai buna. Apuca-te de ceea ce amani de mult! Invata ceva nou! Trateaza-i pe oameni cu mai mult respect si intelegere! Suna pe cineva cu care n-ai mai vorbit de ani de zile. Trebuie sa stii ca orice hotarare are consecinte. Chiar si cand nu iei nicio hotarare, este tot un fel de a decide, si are... consecinte.

Mai ai o SANSA!

SCRIE aici un comentariu, dovedeste ca te-ai decis sa faci ceva si apoi revino sa ne spui cum au decurs lucrurile.