marți, 4 august 2015

Nu sunt ... ( Nicoleta Nuca, Inna & Antonia )

Nicoleta Nucă a învins toate topurile României de mai bine de şase luni cu hit-ul "Nu Sunt". 

   Piesa Nu sunt a adunat peste zece milioane de vizualizări iar acum primește un "refresh" tocmai bun de un nou radio-hit. Nicoleta Nucă a ales să transforme "Nu Sunt" într-un meha-hit alături de Inna şi Antonia.
   Inna e, fără falsă modestie, un star mondial. Cântăreața superbă chiar știe cum să-și țină fanii în priză și, mai important de atât, știe cum să atragă alți admiratori. Minunea muzicii românești care are doar 28 de ani e idol din statele Americii de Sud și până în Asia de Est. Partea arabă a Asiei a fost cucerită și ea după un gest superb făcut de Inna, gest ce denotă valoarea ei umană și artistică
   Antonia este și ea o prezență carismatică pe scenele spectacolelor ce au depășit granițele României. Chiar de la primul album, lansat în 2013, ea a reușit să urce foarte bine în topuri și să obțină o prezență constantă pe scenele marilor show-uri.

Global Records este casa de suflet a fostei concurente de la X Factor. Casă de discuri ce lucrează și cu cele două dive... Inna şi Antonia. Așa ne putem explica magia din spatele acestei colaborări, pare-se de succes, până la urmă detaliile nu mai contează.
   Refresh-ul piesei "Nu Sunt" sună incredibil de bine! Asta nu o spun doar eu ci și radiourile de top cât și avalanșa de vizualizări.