Se afișează postările cu eticheta drama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drama. Afișați toate postările

vineri, 15 iulie 2011

Sa traiesti sau sa mori

Speranta este un lucru bun, poate cel mai bun! 
Libertate sau Speranta
  Uneori scapi si nu mai sti ce sa crezi sau in ce sa crezi. Cel mai probabil ai ajuns sa traiesti rutina, rutina egala cu institutionalizarea, atunci incepi sa pierzi chiar si speranta.
  Am trait zile bune si zile mai putin bune, dar le-am trait, apoi refuz sa mai traiesc si zilele sau orele sau unitatea de masura cu care-ti numeri clipele din viata, incep sa treaca fara sa-mi mai pese de ele. Ajuns in locul nimanui din tara nicaieri, si toate acestea pentru ca nu mai ai in ce sa speri, toate sunt in ceata si lipseste focusarea. O imagine in care lipseste subiectul, o viata pe care nu stii daca ai trait-o tu pentru tine sau sau in locul altcuiva. Noptile devin zile, zilele isi pierd identitatea, iar tu nu mai esti tu, cel mai probabil nu vei avea raspuns la intrebarea “cine esti?”. Raspunzi pentru ca ai fost invatat sa raspunzi cu niste date pe care nu tu le-ai ales, sunt date care ar trebui sa te reprezinte, dar nu este mereu asa, ele au fost hotarate la inceput de unii care habar nu aveau cine ai sa fi, iar apoi ai inceput sa te dezvolti sau nu, ai inceput sa traiesti si sa decizi sau doar sa mergi si sa fi educat de tot ce te inconjoara. Apar greselile, urmeaza constientizarea si regretele, speri(mai ai inca speranta) ca ai sa primesti mantuirea, si crezi ca asta inseamna iertarea si exonerarea, dar consecintele nu se lasa asteptate si atunci trebuie sa le suporti pentru ca fac parte din viata ta, doar tu le-ai invitat.
  Cauti sperante, uneori iti sunt servite alteori le nascocesti, in viata trebuie sa-ti ocupi mintea altfel totul devine imprevizibil, acel neprevazut de care nu mai poti scapa. Trec toate, cele bune mai usor si repede, cele rele mai greu si mult mai incet, si nimeni nu stie de ce uneori minutul are 20 de secunde si alteori 180 de secunde. Capitol incheiat, oameni trecuti in agenda veche, trairi ingropate in subconstient dar neostoite, forme si chipuri, lucruri si evenimente de care vrei sa scapi sau vrei sa le multiplici. Sfarsitul zilei de ieri si inceputul zilei de maine, pe azi refuzi sa-l recunosti pentru ca momentan nu mai vezi speranta chiar daca exista.
  Brusc realizezi ca poti, totusi, sa mergi si sa vezi, sa gandesti si sa proiectezi, incet iti aduci aminte de speranta; atragi evenimentele, le cauti sau te rogi pentru ele, le doresti atat de mult ca uneori lumea si timpul, nefiind controlate si cu functiuni proprii ajung sa se lase influentate si se curbeaza. De nicaieri apar intamplarile, apar oamenii pe care ti doresti atat de mult sperand ca sunt altfel decat tot ce ai intalnit pana acum. Mai tarziu procesul se repeta, oamenii sunt oameni ca si tine de altfel, toti din secolul 21, aceleasi defecte si vicii.In tine, in profunzimea existentei si fiintei tale stii ca exista persoana care te intregeste, scopul sau subiectul imaginii pe care vei ajunge sa o definesti simplu ca fiind viata ta. Nimic mai fals, pentru ca nu toti au sansa sa traiasca in vremea si locul potrivite pentru a intalni persoana care sa-i intregeasca. Din neexpuse si nerecunoscute motive incepi sa investeti toate idealurile tale in persoana pe care timpul si lumea, deformate de forta dorintei tale, ti-au trantit-o in fata. Nimeni nu poate sa te sfatuiasca pentru ca doar tu stii cea mai adanca dorinta a ta, doar tu stii complexitatea fiintei tale, si tu esti singur care poate sa imbrace persoana respectiva in frumusetea dorintelor tale. Cand totul este perfect calibrat incepi sa oferi ce este mai bun in tine, si apoi ajungi sa te deschizi, sa te arati asa cum esti, uitand ca persoana de langa tine este altceva decat tu speri si vrei sa fie. Tragedia incepe sa ia fiinta, cercul se rupe si devine un lant, unul la capatul caruia creste o bila uriasa, o umbra a tot ce ai sperat sa fie. Tarziu ajungi sa realizezi sau sa simti, realitatea este mai dura decat imaginatia, si incepi sa fugi, daca nu cumva te apuci sa incerci a repara ceva ce nu a existat, pana la urma tot ce vrei este sa scapi, dar cu cat alergi mai tare cu atat mai mult bila sau umbra prinde viteza si forta mai mare. Dupa un timp n-ai sa mai poti, mai devreme sau mai tarziu, si atunci o sa fi lovit de tot ce ai crezut si ti-ai dorit, fara sa-ti pese ca nu era.
  Esti jos, acolo unde mainile oamenilor, prea scurte fiind , nu pot ajunge iar singura mana care ar putea sa ajuga nu ti se pare interesanta, iar daca EL indrazneste sa-ti spuna ca este langa tine incepi sa-L tragi la raspundere, ba chiar cerandu-I socoteala, ne mai vroind sa recunosti ca tu ti-ai dorit si apoi ai apucat fara sa te uiti ce apuci. Crezandu-te singur incepi sa intrebi de ce fericirea ta nu poate coincide cu fericirea celor de langa tine pentru totdeauna, de ce fericirea inceputului nu merge pana dincolo de final. In timp ajungi sa realizezi ca de fapt aceea nu era fericire ci doar bucuria timpului respectiv, era ceva ce nu-ti apartinea si nu facea parte din viata ta, era o parte a clipei si locului acela. Elimini pe rand si ajungi la ultima, ultima este speranta, speranta ce a stat cuminte si stinghera in coltul ei stiind ca o sa vina si vremea ei. Asa apare prima raza a unei noi sperante, toate au timpul lor, tot ce trebuie sa faci este sa mai pastrezi cateva resurse pentru a avea puterea de a te bucura de implinirea lucrurilor la vremea potrivita.
  Trebuie sa crezi ca in fiecare viata exista un varf al trairilor si evenimentelor, fiecare om este unul de succes. Tot ce ai de facut este sa ai grija ce-ti doresti, sa fi atent alaturi de cine vrei sa mergi si cat de multe resurse dispui sa consumi in fiecare etapa a vietii. Speranta chiar este un lucru bun, pana la urma, si intr-o zi ai sa vezi ca de fapt drumul tau este unul frumos, poate nu plin cu zile fericite, dar cu singuranta frumos si unic.
  Eu sunt aici, in schimb, acum cand tu citesti asta, deja voi fi trecut peste, si desi batran, sper sa fi mai gasit ceva resurse pentru a-mi trai bucuria alaturi de adevaratii oameni de care aveam nevoie in imprejurarile din vremea potrivita. Iar pentru tot ce s-a intamplat stiu sigur cine este vinovatul, desi cate odata ma indoiesc ca as fi chiar singurul vinovat, ca atare pot sa fac un singur lucru acum, pot sa-ti spun ca tot ce spui si tot ce faci, chiar si ce gandesti  o sa influenteze mai mult decat ai sa constientizezi vreodata.
  Te rog sa ai grija si sa incerci sa plantezi in jurul tau zambete si cuvinte de sprijin, iar daca timpul si lumea o sa-ti permita incearca sa ajuti cat mai multi 
oameni cu putinta, astfel o sa-ti asiguri un viitor senin oriunde vei fi.
Aceasta este ultima parte a Sperantei, poate, cel mai bun lucru, iar lucrurile bune nu pier niciodata!

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Doliu pentru un PREŞEDINTE!




Acest blog este în doliu, în memoria unui PREŞEDINTE!

Nu pot să judec, dar poate să-mi fie teamă că ceva se întâmplă.
Mă întreb şi eu : CE SE ÎNTÂMPLĂ DOAMNE?
Oare de ce în Polonia se vede doar un singur cuvânt?
KATASTROFA

Personal îmi este frică, tocmai pentru că a murit un PREŞEDINTE care nu deranja, care vroia doar PACE şi o dezvoltare sănătoasă.

Rămâne ca TIMPUL să-mi arate ce se întâmplă cu această lume în care am nefericirea să supravieţuiesc.

Nu-mi rămâne decât să mă rog pentru poporul polonez şi în special pentru cei care au rămas în urma acestei TRAGEDII, văduviţi şi mutilaţi, pentru ca altora să le fie bine şi comod.

DOAMNE, te rog să faci dreptate în MAREA TA DRAGOSTE!