Povestea unei morti asteptate in azilul de batrani

In jurul lumii zilnic, mii de oameni mor in casele de ingrijire medicala sau in azilele pentru batrani.
Multi dintre ei asteapta cu nerabdare momentul revederii sau macar un apel telefonic de la un membru al familiei. Dar, de cele mai multe ori sunt atat de ocupati incat nu gasesc timp pentru aceste “lucruri marunte”.
            Astfel ajung, la sfarsitul vietii, multi seniori sa paraseasca aceasta lume, cu un sentiment de amaraciune, singuratate si dezamagire.
Cadrele medicale si infirmierii rezidenti ai unitatilor in cauza ajung sa generalizeze si sa creada despre persoanele in varsta ca acestea sunt povesti ciudate ale unor batrani nebuni, care si-au facut un scop din a-i chinui pe ei, ce-si așteapta doar moartea fara sa le mai pese de cei din jur.

O femeie de 70 de ani, internata intr-un azil, nu era vazuta cu ochi buni de ingrijitoare fiind considerata acra si necomunicativa. La scurt timp dupa moartea ei, personalul azilului a descoperit in incapere un bilet care i-a emotionat pana la lacrimi.

„Ce vedeti, surorilor? Ve vedeti? La ce va ganditi cand ma priviti? O batranica acra, usor senila, cu obiceiuri ciudate, cu ochi melancolici, cu o privire pierduta. Haideti, faceti un mic efort. Vedeti cumva o batranica pe care nu stiti cum sa o abordati, care face ce vreti voi impotriva vointei mele? Asta credeti? Asta vedeti? Daca e asa, deschideti ochii, surorilor, pentru ca cea pe care o vedeti nu sunt eu.
            O sa va spun cine sunt. Sunt o fetita de 10 ani, care are parinti si frati ce ma iubesc. Sunt o tanara de 16 ani, cu picioarele facute aripi, visand ca o sa imi gasesc printul. Sunt o mireasa de 20 de ani si tocmai ii promit iubire vesnica sotului meu.

Sunt o femeie de 30 de ani si ii invat pe copiii mei relele de care trebuie sa se fereasca in viata. Sunt o femeie de 40 de ani, iar copiii mei sunt deja adolescenti. Sunt o femeie de 50 de ani, iar copiii mei sunt deja mari, dar nu mai sunt acasa. La 60 de ani, in poala mea stau din nou bebelusii: sunt nepotii mei.
La 70 de ani vad nori negri: sotul meu nu mai este si pe mine ma cuprinde teroarea. Copiii mei sunt deja departe, au si ei copii mari si nu ii judec pentru ca au uitat de mine. Acum sunt doar o batrana: nu mai sunt nici fetita, nici o adolescenta indragostita, nici sotie, nici mama, nici bunica.
            Ce dura e natura! Batranetea e o batjocura la adresa fiintei umane si transforma oamenii in niste alienati. Corpul ne paraseste, forta dispare, iar acolo unde avem o inima apare o piatra. Cu toate astea, toate babele astea de care aveti grija pastreaza naivitatea.
            Inima acestor babe zambeste din cand in cand, chiar in acele momente cand va certati cu ele. Babele astea vad in voi niste copile si va inteleg perfect.
Amintiti-va de cuvintele astea nu ca sa imi ridicati o statuie sau sa ma plangeti pentru ca nu mai sunt acum, ci ca sa vedeti sufletul din spatele mainilor tremurande, a pielii tabacite de soarta. V-am iubit ca pe copiii mei!”, s-a semnat batrana, noteaza es.newsner.com.

Margaret Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral

Baroneasa Thatcher avea 87 de ani şi a suferit un atac cerebral luni dimineaţă, a declarat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell.

Margaret Thatcher

"Cu mare tristeţe, Mark şi Carol Thatcher au anunţat luni dimineaţă că mama lor, baroneasa Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral", a precizat purtătorul de cuvânt.

Baroneasa Thatcher, supranumită "Doamna de Fier", a fost premier în perioada 1979 - 1990. Este prima femeie care a deţinut postul de premier al Marii Britanii.

Baroneasa Thatcher, născută cu numele Margaret Roberts, a devenit deputat conservator în circumscripţia Finchley (Londra) în 1959. S-a retras din Camera Comunelor în 1992.

A deţinut funcţia de ministru al Educaţiei şi a candidat împotriva premierului Edward Heath pentru postul de lider al Partidului Conservator în 1975. A câştigat alegerile generale în 1979, 1983 şi 1987.

"A fost un mare caracter în politică (...) Este cea care revigorează Marea Britanie, reuşeşte să dea coerenţă vieţii politice britanice şi cu Reagan a condus bătălia finală din Războiul Rece care a dus la căderea blocului sovietic", a declarat Adrian Severin la RomâniaTV.

"A fost un personaj de o ambiţie remarcabilă. A reinventat politica din Marea Britanie (...) Gândirea, fermitatea convingerilor au făcut o personalitate ce este studiată în ştiinţele politice (...) A fost o luptătoare împotriva comunismului, a fost feroce din punctul ăsta de vedere şi avem şi noi a-i mulţumi pentru asta", a precizat şi Mircea Geoană.

"În toată cariera ei nu s-a lăsat influenţată. A luat hotărâri şi le-a împlinit şi le-a impus cu energie. Rămâne un model de om politic", a spus şi Constantin Bălăceanu Stolnici.

Elena are nevoie de noi!

Undeva in Romania, exista o fata careia destinul i-a frant aripile. Anii de liceu au fost frumosi pentru Elena pana in ziua cand viata ei a capatat o turnura nedorita.
Tanara aceasta chiar isi doreste sa ajunga la scoala in fiecare zi, vrea sa mearga in fiecare zi si sa se bucure de lumea in care traieste. 
Impreuna putem face ca viata ei sa fie mai usoara. Chiar daca nu poti sa-i oferi o parte din suma atat de necesara ei, poti sa dai mai departe adresa ei si cu siguranta ca cineva o sa poata face ceva pentru ea.
La Multi Ani!

Oricum (in amintirea celei ce a fost Maica Tereza)

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...
Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...
N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

Puterea de a o lua de la capat

Asa cum zice ANCA DUMITRESCU : Cand esti tanar, nu stai prea mult sa cantaresti deciziile pe care le iei. Te arunci cu capul inainte si astepti sa vezi ce-o iesi. Daca e rau sau bine, de asta nu iti poti da seama decat atunci cand risti. Dar cand deja te afli la o anumita varsta, cat curaj mai ai sa tragi linie si s-o iei de la capat?

Fiecare dintre noi, cu mici exceptii, s-a obisnuit cu o cale standard de urmat in viata: mergi la scoala, termini o facultate, cu putin noroc si un master, iar daca nu ar fi criza asta nenorocita, poate ca si un loc de munca nu ar fi atat de greu de obtinut.

Ok. Hai sa zicem ca pana la urma ai si un job, castigi un salariu cat de cat decent. Urmatorul pas? Te gandesti la o familie, o sotie iubitoare, poate copii, o casa a voastra, sa nu fi nevoit sa stai cu soacra.

Sa zicem, in contextul cel mai fericit, ca toate acestea s-ar putea concretiza.

Si uite asa ai o sotie frumoasa, desteapta, muncitoare. 2 copii adorabili si niste socri minunati. Si intr-o dimineata te trezesti ca nu asta ti-ai dorit de la viata: ca nu mai suporti sa mergi 8 ore la serviciu 5 zile pe saptamana, ca iti urasti costumul si cravata cu care esti obligat sa te imbraci zilnic, ca seful e tot mai greu de suportat, iar sotia a devenit doar o piesa in tot acest puzzle, un element in plus in rutina zilnica.

O iubesti, poate. Iti iubesti cu siguranta si copii. Nu ai putea trai fara ei. Dar totusi.... exista acest “dar” care te roade. Te roade zilnic, ca un vierme, pana cand incepe cu adevarat sa manance din tine. Te gandesti ca poate viata ta ar fi avut un alt parcurs daca nu ai fi mers la ASE doar cu gandul ca dupa vei obtine un job bine platit si era cu totul altceva daca faceai istorie asa cum ti-ai dorit mereu, desi toata lumea iti spunea ca ai sa mori de foame cu istoria-n brate.

Te uiti in jur si vezi aceleasi lucruri zilnic, iesi pe balcon si il privesti pe vecinul din blocul de vizavi cum isi incoarda muschii la soare si ii zice sotiei “ fa, adu si mie o bere si da mai tare maneaua aia”.

Uite asa iti amintesti poate de bursa in straintate pe care ai refuzat-o ca sa nu fii departe de sotie si alte compromisuri cu care ai fost de acord, cu gandul la un viitor “bine” comun. Si de aici rasar problemele. Incepi sa regreti ce n-ai facut, incepi sa injuri sistemul cretin in care traiesti, pe Boc, pe Basescu, pe Iliescu si pe multi altii cu “escu”, te enervezi pe sotie, desi motivele sunt puerile, te deranjeaza pana si copii care se joaca de-a v-ati ascunselea prin casa. Cica fac dezordine. Tu, care esti cel mai dezordonat om din lume, care pana acum te enervai la maxim pe sotie cand iti facea observatie ca iti lasi lucrurile prin toata casa. Spuneai ca ”doar prostii sunt obsedati de curatenie, ca n-au alta ocupatie”.

Acum te afli intr-un moment de cumpana si nu prea stii cum sa-l gestionezi. Asta nu te-a invatat nimeni la scoala. Te simti legat de maini si de picioare, mai rau ca la carcera. E acel moment in care ori tragi linie, iti faci o introspectie dura si incerci sa te autodepasesti, ori ramai blocat asa pe veci, ca un resort intr-o masinarie groteasca. Mingea e la tine, tu decizi ce poti face cu ea mai departe.

Nu o sa vin cu sfaturi sau indemnuri pentru astfel de situatii. Nu vreau sa fac pe psihologul. Doar ca mi-ar placea sa stiu cati dintre noi ar avea puterea ca in astfel de momente sa recunoasca gravitatea problemei, sa nu o ascunda sub pres cu gandul ”lasa ca trece, e doar o faza”. Multe casnicii au fost distruse din astfel de motive. Iar lipsa de comunicare cred ca e cel mai mare inamic.

Eu una recunosc, nu stiu cat curaj as avea sa afirm cu voce tare problemele care ma rod, sa mi le asum. Sa spun asta e problema, e a mea si mi-o accept. Din pacate, noi oamenii suntem plamaditi dintr-un aluat mai ciudat, printre ale carui ingredinte se numara si lasitatea. La unii in proportii mai mari, la unii mai putin. Cinste celor din urma.

A vorbi deschis si sincer despre problemele tale e un prim pas spre rezolvarea lor, dar nu suficient. Al doilea e ca tu sa crezi ca se poate si altfel. Sa inchei o etapa din viata, dar sa incepi cu fruntea sus alta, indiferent de varsta la care ai ajuns. Cunosc oameni trecuti de prima tinerete care au facut asta, dar e necesar mult curaj si o doza de “ je m’en fiche-ism”.

Tu ai putea s-o iei de la capat in momentul in care viata te duce pe un drum gresit?

P.S: Desi articolul trateaza subiectul din perspectiva unui barbat, la fel de bine in rolul lui se poate afla si o femeie.Mi-a fost doar mai usor sa scriu asa,nu-mi dau seama bine de ce. Poate ca invers m-as fi simtit mai vulnerabila.

Merită să crezi?

Cu fiecare zi care trece, reperele noastre se risipesc în neant. Oamenii cred tot mai putin în ei însisi si deloc în ceilalti. Iar multi revoltati se îndoiesc chia si de Dumnezeu.
Fiecare dintre noi duce cu el macar o poveste de tradare si de deznadejde. Inevitabil, fiecare dintre noi a îndurat crunta dezamagire de a fi fost tradat de un prieten. Aproape toti purtam cu noi povara de-a fi fost înselati în iubirile noastre, în asteptarile noastre. Si atunci ne ferim sa ne lasam prada iluziei ca ne vom mai face vreodata prieteni pentru toata viata. Ajungem sa ne spunem ca nu mai exista iubire adevarata pe lume, doar indragosteli pentru o vreme, doar relatii de convenienta, mezaliante mai bune decât nimic.
Pâna la urma proasta dispozitie, devenita profesiune, nu e rentabila nici pentru cel care o practica, nici pentru cei care o suporta.
În politicieni nu mai crede nimeni de mult. Discursurile lor sforaitoare ne fac greata si de câte ori vine vorba despre alegeri, nu aud decât oameni care au o singura optiune: sa nu mearga la vot.
Nu mai citim, pentru ca nu ne mai punem mari sperante în cultura. Poezia e dispretuita într-o lume prozaica. Iar stirile de la televizor si din ziare le urmarim cu scepticism, pentru ca stim ca presa e vânduta plus ca nu vezi mai nimic bun sau care sa te mai motiveze sa crezi în parte frumoasa a vietii. Vedem aceleasi figuri obosite, gata sa traga de toate sireturile câte unui tântar pentru a obtine armasarul rating-ului, iar stirile par anume gândite sa ma umple de umoare neagra. Iarna e nemaivazuta, frigul e ucigas, soselele sunt blocate, gripa porcina ne decimeaza, vaccinul e primejdios, somajul e apocaliptic, tara se duce de râpa, criza e cvasi-definitiva. Vestile bune au un ce exotic: aflu, de curând, ca se cumpara în draci (cu 50% mai mult decât anul trecut) bilete de vacanta pentru Venetia si Dubai sau ca Adrian Copilu' Minune a fost primit în masonerie. Dar asemenea evolutii, oricât de promitatoare, n-au forta sa ma remonteze... Situatiunea e dramatica. Dar ce zic „dramatica"? Disperata, mon cher! Albastra!
Care putem zice ca nu s-a mai vazut!
În ultima lui carte tradusa în româneste („Marturisirile unui disident convertit"), Adam Michnik spune, la un moment dat, contemplând ansamblul estului european: „Nimic mai simplu azi decât pragmatismul si cinismul, sau decât disperarea si melancolia".Traim vremuri în care e greu sa mai crezi în ceva. Si totusi, vreau sa ne mai gasim puterea sa mergem mai departe cu rost, împotrivindu-ne derivei. Cred în dragostea mea si în efectele ei tamaduitoare. Cred în forta confesiunii si în miracolele pe care le poarta în miezul lor cuvântele spuse din adâncul inimii. Cred în puterea rugaciunii si în nemarginirea credintei. Cred în frumusetea copiilor si în puritatea sufletelor lor. Cred în onoare si în demnitate. Cred, nebuneste, ca binele va învinge mereu, ca, desi astazi traim vremuri tulburi, se va face, pâna la urma, dreptate în toate…
Eu cred în toate astea, dar tu? Capul sus!
Dar ma întorc si zic: poate omul, asa, peste noapte, sa-si schimbe firea si discursul? Si daca a fi de meserie prost dispus e agasant, a fi de meserie bine dispus e mai bine? Poti sa te scalzi de dimineata pâna seara într-o pâcla bituminoasa si sa zici ca te îmbaiezi în Mediterana? Potrivit ar fi, mai degraba, realismul cinstit. Fara îndârjire, ba, daca se poate, cu un pic de umor. Asta da, asta, cu voia dumneavoastra, se poate încerca.
Sa nu-ti alegi profesia de «prost dispus», pur si simplu nu se merita, pentru ca viata este si asa scurta, bucura-te de ea!