Mai avem timp de o pauză?

Avem nevoie de pauze pentru a-ntelege mai eficient mecanismele lumii in care ne aflam, pentru a ne-ntelege pe noi insine, pentru a gasi solutiile potrivite si a ne pregati elanul necesar unei noi aventuri uluitoare. Insa, cel mai adesea, ni le refuzam, crezand ca suntem mai pragmatici daca facem din alte mii si mii de lucruri prioritati esentiale.

un moment de pauza

Mult timp, pauza mea de liniste si plentitudine se desfasura in cada de baie cu apa fierbinte. “There are a few things a hot bath won’t cure, but I don’t know many of them”. In spatiul acela simteam cum problemele, grijile, furiile se dematerializau, iar eu ramaneam unicul element al unui univers perfect. Mi-era greu sa ma desprind de apa, asa ca repausurile de acest fel se prelungeau pana cand realitatea se facea prezenta din nou, intr-un fel sau altul.

Acum, lucrurile stau diferit. N-am ragazul necesar unei astfel de purificari. Mi-am pierdut impulsivitatea si rabdarea, deopotriva. Asa ca-mi ramane nostalgia unor astfel de momente. Le contemplez, refuzandu-mi tihna pe care mi-ar aduce-o.

Si gresesc enorm.

Tot de ceva timp, incerc sa gasesc o cale prin care un alt moment de repaus sa devina realizabil: un alt fel de mic dejun. Diminetile imi par perfecte pentru a petrece cateva minute departe de spatiul real, intr-o minunata pauza de... tot. Lumea si problemele ei pot suferi o scurta amanare. Realitatea poate fi infruntata 20 de minute mai tarziu, dupa ce bei cafeaua - exact asa cum iti place - privind in gol din fata unei ferestre, in timp ce pe fundal se aude unul dintre cele mai frumoase cantece compuse vreodata.

Va marturisesc ca ii invidiez pe cei care au cultura unei mese de pranz servite departe de birou. Mi se pare ca acele 60 de minute pot schimba cu 180 de grade vietile celor care isi parasesc spatiul de lucru pentru a dejuna, a celor care trecut printre task-urile unei zile de lucru: lunch break. E o ora castigata pentru sine.

Si, oricata rumoare as starni, ii invidiez pe fumatori pentru felul in care, pret de cateva clipe, stiu sa se piarda de tot ce-i inconjoara. Devin atemporali tragand din tigara cu acea patima pe care doar viciatii o au.

Ne sunt mana cereasca pauzele de noi insine cand totul devine apasator, cand lucrurile o iau razna, cand fiecare dialog se transforma intr-un conflict.

Energiile negative se disipeaza cand alegi sa pui pause pe cotidian pentru cateva zile in care nu faci nimic altceva decat sa stai in pat si sa recitesti cartea preferata sau cand te uiti la filme de categoria a doua un weekend intreg, mancand doar junk food. Poti sa evadezi dintr-un astfel de blocaj si sa-ti incarci bateriile la malul marii sau pe creasta unui munte, lasand in urma ce te apasa. E o fuga, o cursa spre linistea din tine.

N-ar fi minunat daca ne-am gasi timp si momente de repaus pentru:
..a avea un somn prelungit, fie si cu 10 minute, in dimineti de iarna cu ceturi laptoase
..a simti caldura unei priviri in metrou, in drum spre serviciu
..a face o surpriza pe saptamana unei persoane dragi
..a asculta zgomotul de aripi al fluturilor din stomac, cand iubim
..a ne vizita parintii si mormintele celor ce nu mai sunt
..a invata pe de rost poezia preferata
..a rade copios la o gluma buna
..a visa cu ochii deschisi
..a privi fotografii
..a ne aminti de copilarie
..a ne juca, oricum ar fi jocul
..a reciti pasajele din cartile preferate
..a aprinde lumanari
..a ne zambi noua insine in oglinda
..a-ti spune ca POTI DACA VREI
..a canta atunci cand la radio e piesa preferata
..a dansa pe aceeasi piesa
..a face planuri