Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările

joi, 29 ianuarie 2015

Ultima scrisoare a unui bunic intelept (18 sfaturi de viata)


Cu doar câteva luni înainte să moară din cauza unui atac de acord, James Flanagan le scria nepoţilor lui o scrisoare emoţionantă. Bătrânul în vârstă de 72 de ani le vorbea astfel celor mici despre lucrurile cu adevărat importante în viaţă, sfătuindu-i să fie recunoscători pentru fiecare lucru pe care îl au şi să aprecieze orice şansă li se oferă pentru a fi fericiţi.
James K. Flanagan 

Scrisoarea datată 8 aprilie 2012 a devenit de atunci virală pe Internet, de învăţăturile lui Flanagan bucurându-se nu doar nepoţii acestuia, ci milioane de persoane din întreaga lume, relatează Huffington Post.

„Dragă Ryan, Conor, Brendan, Charlie şi Mary Catherine,
Înţeleapta mea fiică Rachel m-a îndemnat să vă scriu câteva sfaturi pentru voi, cele mai importante lucruri pe care eu le-am învăţat despre viaţă. Încep să fac asta pe 8 aprilie 2012, în apropierea zilei mele de naştere, când voi împlini 72 de ani.

1. Fiecare din voi este un dar minunat de la Dumnezeu atât pentru familia voastră, cât şi pentru ceilalţi oameni. Amintiţi-vă întotdeauna asta, mai ales atunci când vântul rece al îndoielii şi deznădejdii va sufla peste voi.

2. Fiţi neînfricaţi! Nu vă temeţi de nimeni şi de nimic atunci când vine vorba să vă trăiţi viaţa din plin. Urmaţi-vă visurile şi speranţele, indiferent cât de greu ar putea să pară pentru alţii. Prea mulţi oameni nu fac ceea ce ar trebui să facă din cauză că le pasă prea mult ce gândesc sau ce spun ceilalţi. Amintiţi-vă, dacă nu vă aduc o supă caldă atunci când sunteţi bolnavi şi nu vă sunt alături când aveţi probleme, acei oameni nu contează. (...) Asumaţi-vă riscuri, faceţi greşeli.

3. Oricine din această lume este doar o persoană obişnuită. Unii poate că poartă alte „pălării” sau au o anumită titulatură, au putere sau vor să credeţi că ei sunt deasupra tuturor. Nu-i credeţi. Şi ei au aceleaşi temeri, îndoieli şi speranţe. (...)

4. Faceţi o listă a lucrurile pe care vreţi să le realizaţi: călătoriţi, învăţaţi să faceţi ceva, învăţaţi o limbă străină, întâlniţi oameni speciali. (...) Nu spuneţi „Voi face asta mâine” (sau luna viitoare sau anul viitor). Aceasta este cea mai sigură cale către eşec. Nu există „mâine” şi nu există „momentul potrivit” pentru a face ceva, cu excepţia celui prezent.

5. Ţineţi cont de proverbul irlandez: Laudă copilul şi el va înflori.

6. Fiţi buni şi ajutaţi oamenii – mai ales dacă sunt slabi, temători sau dacă sunt copii. Fiecare are propria tristeţe şi are nevoie de compasiunea noatră.

7. Nu vă alăturaţi armatei sau oricărei organizaţii care vă învaţă să ucideţi. Războiul este groaznic. Toate războaiele sunt începute de oameni maturi care forţează sau păcălesc tinerii să urască şi să se omoare între ei. (...)

8. Citiţi cât de multe cărţi puteţi. Ele sunt o sursă minunată de relaxare, înţelepciune şi inspiraţie. (...)

9. Fiţi oneşti.

10. Călătoriţi: întotdeauna, dar mai ales atunci când sunteţi tineri. Nu aşteptaţi până când veţi avea „suficienţi” bani sau până când vă puneţi alte lucruri în ordine. Asta nu se întâmplă aproape niciodată. Faceţi-vă paşaportul chiar azi.

11. Alegeţi-vă locul de muncă sau profesia pentru că vă place să faceţi ceva anume. Sigur, vor fi şi momente dificile, dar slujba trebuie să fie o sursă de bucurie. Fiţi atenţi atunci când alegeţi un loc de muncă doar pentru bani – vă va paraliza sufletul.

12. Nu vă certaţi! Nu funcţionează niciodată şi vă răniţi atât pe voi, cât şi pe ceilalţi. De fiecare dată când eu m-am certat cu cineva, am dat greş.

13. Întotdeauna respectaţi-vă promisiunile pe care le faceţi copiilor. Nu spuneţi „vom vedea” când, de fapt, răspunsul este „nu”. Copiii aşteaptă să le spuneţi adevărul, oferiţi-l cu dragoste şi bunătate.

14. Nu spuneţi niciodată cuiva că îl iubiţi dacă nu simţiti asta cu adevărat.

15. Trăiţi în armonie cu natura: mergeţi la plimbare, în păduri, la munte, la mare, în deşert. Este important pentru sufletul vostru.

16. Vizitaţi Irlanda. Acolo s-a născut sufletul familie noastre (...).

17. Îmbrăţişaţi-i pe cei pe care îi iubiţi. Spuneţi-le cât de mult înseamnă ei pentru voi, nu aşteptaţi până când va fi prea târziu.

18. Fiţi recunoscători. Există un proverb irlandez care spune „Aceasta este o zi din viaţa ta care nu se va mai întoarce”. Trăiţi în fiecare zi cu această frază în minte.”

Un material extraordinar despre adevarata avere adunata in timpul vietii pe Pamant. Recomand sincer sa vizitati pagina de Facebook: Cel Mai Rapid

Acest material are la baza un articol publicat in Huffington Post


Conecteaza-te la Miracolele Vietii!

duminică, 22 aprilie 2012

Testul KWML (King, Warrior, Magician, Lover)


Traind ca OM, am ajuns sa ma izbesc, nedorit de tare, de o multime de intrebari, incercand sa inteleg ce se intampla in mntea celei pe care cred ca o iubesc si o vreau alaturi de mine pentru toata viata. Mai mult decat atat am ajuns sa citesc si sa inteleg prin ce trecem atunci cand iubesti cu tot ce ai si poti dar nu esti receptat si recompensat cu aceasi intensitate.Exista din punct de vedere psihologic asa numitele “suflete pereche”? Si daca da, cum iti dai seama ca un anume suflet este tocmai sufletul TAU pereche? Facand abstractie de portretul sau fizic, care ar putea sa fie acele trasaturi de personalitate care te-ar determina sa crezi ca tocmai ai gasit persoana potrivita? Are sufletul tau pereche un anumit profil psihologic? Exista o lege a atractiei si la nivelul personalitatii umane? Cat de adevarat este faptul ca, ignorand celelalte personalitati existente, contrariile se atrag, incercand sa se gaseasca? Tot sapand am reusit performanta de a descoperi niste carti si materiale absolut fantastice in acest domeniu; ei bine, cine este Paul Dobransky?
Paul Dobransky este un psiholog american renumit, autor al cartilor The Secret Psychology of How We Fall in Love si The Power of Female Friendship, el este si expert in psihologia cuplului si a relatiilor. De ce este atat de interesant sistemul sau de clasificare a personalitatilor umane si a tipurilor de relatii care se stabilesc intre persoane? Iti spunem in articolul urmator. In “Psihologia secreta a iubirii’, psihologul dezbate o teorie mai mult decat incitanta. Iar daca ai putina rabdare si vrei sa descoperi carui tip de personalitate ii apartii si cum ar trebui sa fie sufletul tau pereche, testul KWML (King, Warrior, Magician, Lover) este extrem de interesant. Il poti face aici: Testul K W M L
Datorita unei legi neintelese a atractiei, energiile opuse graviteaza una in jurul celeilalte, atragandu-se si cautandu-se reciproc. Conform teoriei psihologului Paul Dobransky, energia care face ca doua fiinte umane sa fie perfect compatibile este STIMA DE SINE. Psihologul este de parere ca aceasta energie umana –stima de sine- poate fi impartita in doua categorii: ‘binele pe care il oferi celorlalti” si “increderea pe care le-o oferi celorlalti” care reprezinta polii opusi catre care fiecare personalitate umana graviteaza. Din punct de vedere emotional, exista doua categorii de persoane: persoanele cu un comportament maternal, protectiv, cele care urmaresc si se ingrijesc de binele celorlalti si persoanele cu un comportament “paternal”, increzator, orientate catre actiune, persoane care urmaresc sa sporeasca increderea celor in jur in ei insisi.
Totodata, dintr-un punct de vedere intelectual, exista persoane analitice, rationale, ordonate, care isi folosesc mai mult partea stanga a creierului si persoane creative, flexibile, pline de umor, care se folosesc mai mult de partea dreapta a creierului si care urmaresc sa te faca sa te simti bine in prezenta lor. Evident ca aceste persoane au si trasaturi negative: cei din prima categorie au tendinta de a dezvolta un comportament obsesiv, pot deveni tipicari, au tendinta de a tine lucrurile sub control. Cei din a doua categorie au tendinta de a fi dezordonati, distrati, lipsiti de concentrare si atentie. Uite asa ajung sa cunosc mult mai mult decat intentionam si atunci a venit, natural, dorinta de a oferi tuturor celor aflati in dileme asemanatoare, tot ceea ce am aflat. Succes in tot ce faceti si sa nu aveti parte de persoane care sa nu aprecieze tot ceea ce le oferiti.

sâmbătă, 30 iulie 2011

Ce inseamna Dragostea ?

   Se vorbeşte mult despre dragoste, încât a ajuns să pară un lucru banal şi intrat prea mult derizoriu. Dar la o analiză mai atentă, aflăm că deşi majoritatea oamenilor vorbesc despre ea, foarte puţini îi cunosc adevăratul sens şi valoare. Unii susţin că dragostea adevărată nu există. Vreau să-i contrazic: ea există mai mult şi mai profund decât reuşim să o definim, şi nu din răutate sau obişnuinţă ci din pervetirea trăirilor noastre de către cei care îi numim atât de nepotrivit "formatori de opinie". 
Dacă e să înţelegem corect noţiunea de dragoste, trebuie să ne raportăm la Sacrificiul Suprem, şi asta fără a deveni religioşi, care a fost o dovadă a dragostei adevărate. Până la urmă, credincioşi sau nu, iubirea de Dumnezeu/Creator/Fiinţa Supremă sau vreţi să numiţi si iubirea de aproape cu tot ce cuprinde aceasta iubire şi urmările ei, ar trebui să ne definească existenţa.

   Mi-am mai răspuns că: a iubi, înseamnă a-l face fericit pe cel de lângă tine, adică să ocupi locul doi, să te sacrifici pentru celălalt, înseamnă renunţare, uneori chiar la tot. Într-o ocazie o tânără, mi-a răspuns totuşi altfel, prima imagine a dragostei din mintea sa e a unor bătrâni ce merg mână în mână. O altfel de perspectivă, una ce surprinde durabilitatea şi frumuseţea dragostei. A mai adăugat că ar mai putea fi o conversaţie între cei doi completată de o privire în care să se vadă dragostea. 
Ce este dragostea?La ce vă gândiţi când auziţi cuvântul dragoste?
Datorită mass-mediei, a acelor formatori de care ziceam mai devreme, în mintea multora, s-a format o imagine artificială din nuanţe calde, de roz, liliachiu şi roşu, flori, inimioare, funde, căldură, eventual imaginea unei perechi de îndrăgostiţi mergând mână în mână sau sărutându-se, sau e senzaţia aceea de fluturaşi ce-ţi „umblă” prin stomac.
Până la urmă, ce-nseamnă cu adevărat dragoste? Doar partea aceea frumoasă, pe care o idealizăm cu toţii, sau cu mult mai mult de atât? Oare dragostea adevărată se rezumă la atât de puţin?
Unde e dragostea atunci când el sau ea nu mai sunt aranjaţi, parfumaţi, vorbesc frumos şi sunt gata să iasă la o plimbare sub clar de lună? A iubi o persoană frumoasă, bine îmbrăcată, parfumată, o persoană care-ţi zâmbeşte şi îţi vorbeşte mieros e la îndemâna oricui. Adevărata iubire însă se dovedeşte atunci când el, vine de la muncă cu o salopetă murdară, mirosind groaznic, şi ea îl întâmpină cu un sărut, cu o îmbrăţişare, sau cu un zâmbet cald, cu toate că ştie că va avea din nou de spălat şi de călcat.
Adevărata iubire, îşi arată puterea, chiar şi atunci când el se întoarce de la muncă şi o găseşte nearanjată, în halat sau cu şorţul de bucătărie, iar părul şi pielea miros asemenea meniului din seara aceea.

Adevărata iubire se exprimă uneori şi prin aceea că uneori, de dragul ei sau a-l lui, alegi să taci, cu toate că simţi că mai ai ceva de adăugat… să taci când te simţi provocat să ţipi sau să trânteşti uşi… să taci când simţi că ai dreptate, însă dreptatea pe care ai putea-o câştiga atunci, nu ţi-ar folosi la nimic, pierzându-l pe el sau pierzând-o pe ea…
Adevărata iubire se manifestă chiar şi atunci când ea şi-a pierdut din frumuseţea tinereţii, având nu ştiu câte kilograme în plus şi părul „nins” de atâtea griji, iar pielea şi-a pierdut fineţea, fiind săpată de riduri… 
Adevărata iubire se manifestă chiar şi când el şi-a pierdut podoaba capilară (pe vremuri fiind dată cu gel) … în locul căreia i-a „crescut” o frumoasă chelie, iar muşchii lui nu mai sunt lucraţi ca-n tinereţe, fiind înlocuiţi de o burtă pe cinste…
Iubirea mai înseamnă să te scoli în mijlocul nopţii, pentru a te ocupa de copil, pentru ca ea să se poată odihni… înseamnă să laşi de la tine, fără să simţi că eşti înfrânt… înseamnă să stai chinuit pe un scaun de spital, doar ca să fii aproape de el sau ea atunci când va deschide ochii sau se va mişca… înseamnă să rămâi cu el sau cu ea, chiar dacă şi-a pierdut vederea şi trebuie să-i fii tu ochi… sau a rămas invalid(ă)…

Am adunat ceva exemple, nu pretind că sunt cele mai edificatoare, dar pe mine m-au făcut să zâmbesc fericit la gândul că undeva există o asemenea Dragoste.
“Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, in jurul orei 08:30, intra un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat ca este foarte grăbit căci are o întâlnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind ca avea sa mai treacă cel puţin o jumătate de ora pana sa apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc ca n-ar fi rău să-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de grava… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mica conversaţie. Îl întreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi daca nu prefera să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. Îmi răspunde ca trebuie sa meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu soţia.
Politicoasa, îl întreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte ca soţia, bolnava de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitata de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana, dar bătrânul îmi explică, că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Şi-atunci îl întreb mirata:
“Şi dvs. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“.
Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mana, îmi răspunde:
“E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi.
Apoi un altul, care de altfel este si foarte vehiculat pe internet, în special în zona site-urilor cu tentă amoroasă.
Un grup de psihologi au pus unor copii cu vârste cuprinse între 4 şi 8 ani următoarea întrebare: "Ce înseamnă dragostea?" Răspunsurile primite au fost mai adânci decât ne-am putea imagina.
"Când bunica mea a făcut artrita, nu mai putea sa se aplece sa-si facă unghiile de la picioare. Aşa ca bunicul i le face de atunci mereu, deşi are si el artrita la mâini. Aceasta este dragostea."Rebecca- în vârstă de 8 ani
"Când cineva te iubeşte, felul în care iţi rosteşte numele este diferit. Chiar ştii că numele tău este în siguranţă în gura lui."Billy 4 ani
"Dragostea este ceea ce te face să zâmbeşti atunci când eşti obosit."Terri 4 ani
"Este dragoste când o fată se parfumează, un băiat se da cu after shave, ies împreună în oraş şi se miros reciproc."Karl 5 ani
"Este vorba de iubire atunci când mănânci în oraş şi îi dai cuiva cei mai mulţi dintre cartofii tăi prăjiţi, fără să îi ceri în schimb cartofii lui."Chrissy -6 ani
"Este dragoste atunci când mami îi face cafea lui tati şi ia o înghiţitură înainte de a i-o da, pentru a fi sigura ca gustul este OK."Danny 7 ani
"Dragoste este atunci când te săruţi tot timpul. Apoi, când oboseşti de atâta sărutat tot vrei sa fii împreună şi să stai de vorbă. Aşa sunt mami şi tati. Sunt caraghioşi când se sărută."Emily – 8 ani
"Dragostea este ceea ce este cu tine în camera de Crăciun dacă te opreşti din deschis cadouri şi asculţi."Bobby 7 ani
"Dacă vrei să înveţi mai bine să iubeşti, trebuie să începi cu un prieten pe care îl urăşti"
Nikka 6 ani
"Este dragoste atunci când îi spui unui băiat că îţi place cămaşa lui, iar el se îmbrăcă după aceea cu acea cămaşă în fiecare zi."Noelle 7 ani
"Dragoste este între un bătrânel şi o bătrânică care sunt încă prieteni după atâţia ani, deşi se cunosc atât de bine."Tommy 6 ani
"În timpul recitalului meu la pian eram pe scena şi îmi era frica. M-am uitat la oamenii care mă priveau şi l-am văzut pe tatăl meu care îmi făcea cu mâna şi îmi zâmbea. Era singurul care făcea asta. Şi nu mi-a mai fost frică."Cindy -8 ani
"Mama mă iubeşte mai mult decât oricine altcineva. Nimeni altcineva nu mă sărută seara înainte de culcare."Clare 6 ani
"Este dragoste atunci când mama îi dă tatei cea mai buna bucata de pui."Elaine -5 ani
"Este dragoste atunci când mami îl vede pe tati transpirat şi mirositor şi tot îi spune ca este mai frumos decât Robert Redford."Chris 7 ani
"Este dragoste atunci când căţeluşul tău te linge când ajungi acasă, deşi l-ai lăsat singur toata ziua."Mary Ann 4 ani
"Atunci când iubeşti pe cineva genele ţi se ridică şi coboară şi mii de steluţe ies din tine." Karen 7 ani
"Nu trebuie să spui te iubesc dacă nu este adevărat. Dar dacă este adevărat, trebuie s-o spui cât mai des. Oamenii uită."Jessica – 8 ani
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta.(Emanuel Swedenborg)
Până la urmă Dragostea este unică pentru fiecare în parte, doar tu poţi să iubeşti aşa cum doar tu ştii şi dincolo de această iubire este Dragostea, acea picătură din dragostea creatoare.
Invaţă să iubeşti ca nimeni altul şi nu uita să-ţi arăţi dragostea de fiecare dată când ai ocazia şi oricui din jurul tău, iar lumea o să.ţi ofere cea mai frumoasă viaţă pe care o puteai trăi.