Sa traiesti sau sa mori

Speranta este un lucru bun, poate cel mai bun! 

Libertate sau Speranta

  Uneori scapi si nu mai sti ce sa crezi sau in ce sa crezi. Cel mai probabil ai ajuns sa traiesti rutina, rutina egala cu institutionalizarea, atunci incepi sa pierzi chiar si speranta.

  Am trait zile bune si zile mai putin bune, dar le-am trait, apoi refuz sa mai traiesc si zilele sau orele sau unitatea de masura cu care-ti numeri clipele din viata, incep sa treaca fara sa-mi mai pese de ele. Ajuns in locul nimanui din tara nicaieri, si toate acestea pentru ca nu mai ai in ce sa speri, toate sunt in ceata si lipseste focusarea. O imagine in care lipseste subiectul, o viata pe care nu stii daca ai trait-o tu pentru tine sau sau in locul altcuiva. Noptile devin zile, zilele isi pierd identitatea, iar tu nu mai esti tu, cel mai probabil nu vei avea raspuns la intrebarea “cine esti?”. Raspunzi pentru ca ai fost invatat sa raspunzi cu niste date pe care nu tu le-ai ales, sunt date care ar trebui sa te reprezinte, dar nu este mereu asa, ele au fost hotarate la inceput de unii care habar nu aveau cine ai sa fi, iar apoi ai inceput sa te dezvolti sau nu, ai inceput sa traiesti si sa decizi sau doar sa mergi si sa fi educat de tot ce te inconjoara. Apar greselile, urmeaza constientizarea si regretele, speri(mai ai inca speranta) ca ai sa primesti mantuirea, si crezi ca asta inseamna iertarea si exonerarea, dar consecintele nu se lasa asteptate si atunci trebuie sa le suporti pentru ca fac parte din viata ta, doar tu le-ai invitat.

  Cauti sperante, uneori iti sunt servite alteori le nascocesti, in viata trebuie sa-ti ocupi mintea altfel totul devine imprevizibil, acel neprevazut de care nu mai poti scapa. Trec toate, cele bune mai usor si repede, cele rele mai greu si mult mai incet, si nimeni nu stie de ce uneori minutul are 20 de secunde si alteori 180 de secunde. Capitol incheiat, oameni trecuti in agenda veche, trairi ingropate in subconstient dar neostoite, forme si chipuri, lucruri si evenimente de care vrei sa scapi sau vrei sa le multiplici. Sfarsitul zilei de ieri si inceputul zilei de maine, pe azi refuzi sa-l recunosti pentru ca momentan nu mai vezi speranta chiar daca exista.

  Brusc realizezi ca poti, totusi, sa mergi si sa vezi, sa gandesti si sa proiectezi, incet iti aduci aminte de speranta; atragi evenimentele, le cauti sau te rogi pentru ele, le doresti atat de mult ca uneori lumea si timpul, nefiind controlate si cu functiuni proprii ajung sa se lase influentate si se curbeaza. De nicaieri apar intamplarile, apar oamenii pe care ti doresti atat de mult sperand ca sunt altfel decat tot ce ai intalnit pana acum. Mai tarziu procesul se repeta, oamenii sunt oameni ca si tine de altfel, toti din secolul 21, aceleasi defecte si vicii.In tine, in profunzimea existentei si fiintei tale stii ca exista persoana care te intregeste, scopul sau subiectul imaginii pe care vei ajunge sa o definesti simplu ca fiind viata ta. Nimic mai fals, pentru ca nu toti au sansa sa traiasca in vremea si locul potrivite pentru a intalni persoana care sa-i intregeasca. Din neexpuse si nerecunoscute motive incepi sa investeti toate idealurile tale in persoana pe care timpul si lumea, deformate de forta dorintei tale, ti-au trantit-o in fata. Nimeni nu poate sa te sfatuiasca pentru ca doar tu stii cea mai adanca dorinta a ta, doar tu stii complexitatea fiintei tale, si tu esti singur care poate sa imbrace persoana respectiva in frumusetea dorintelor tale. Cand totul este perfect calibrat incepi sa oferi ce este mai bun in tine, si apoi ajungi sa te deschizi, sa te arati asa cum esti, uitand ca persoana de langa tine este altceva decat tu speri si vrei sa fie. Tragedia incepe sa ia fiinta, cercul se rupe si devine un lant, unul la capatul caruia creste o bila uriasa, o umbra a tot ce ai sperat sa fie. Tarziu ajungi sa realizezi sau sa simti, realitatea este mai dura decat imaginatia, si incepi sa fugi, daca nu cumva te apuci sa incerci a repara ceva ce nu a existat, pana la urma tot ce vrei este sa scapi, dar cu cat alergi mai tare cu atat mai mult bila sau umbra prinde viteza si forta mai mare. Dupa un timp n-ai sa mai poti, mai devreme sau mai tarziu, si atunci o sa fi lovit de tot ce ai crezut si ti-ai dorit, fara sa-ti pese ca nu era.

  Esti jos, acolo unde mainile oamenilor, prea scurte fiind , nu pot ajunge iar singura mana care ar putea sa ajuga nu ti se pare interesanta, iar daca EL indrazneste sa-ti spuna ca este langa tine incepi sa-L tragi la raspundere, ba chiar cerandu-I socoteala, ne mai vroind sa recunosti ca tu ti-ai dorit si apoi ai apucat fara sa te uiti ce apuci. Crezandu-te singur incepi sa intrebi de ce fericirea ta nu poate coincide cu fericirea celor de langa tine pentru totdeauna, de ce fericirea inceputului nu merge pana dincolo de final. In timp ajungi sa realizezi ca de fapt aceea nu era fericire ci doar bucuria timpului respectiv, era ceva ce nu-ti apartinea si nu facea parte din viata ta, era o parte a clipei si locului acela. Elimini pe rand si ajungi la ultima, ultima este speranta, speranta ce a stat cuminte si stinghera in coltul ei stiind ca o sa vina si vremea ei. Asa apare prima raza a unei noi sperante, toate au timpul lor, tot ce trebuie sa faci este sa mai pastrezi cateva resurse pentru a avea puterea de a te bucura de implinirea lucrurilor la vremea potrivita.

  Trebuie sa crezi ca in fiecare viata exista un varf al trairilor si evenimentelor, fiecare om este unul de succes. Tot ce ai de facut este sa ai grija ce-ti doresti, sa fi atent alaturi de cine vrei sa mergi si cat de multe resurse dispui sa consumi in fiecare etapa a vietii. Speranta chiar este un lucru bun, pana la urma, si intr-o zi ai sa vezi ca de fapt drumul tau este unul frumos, poate nu plin cu zile fericite, dar cu singuranta frumos si unic.

  Eu sunt aici, in schimb, acum cand tu citesti asta, deja voi fi trecut peste, si desi batran, sper sa fi mai gasit ceva resurse pentru a-mi trai bucuria alaturi de adevaratii oameni de care aveam nevoie in imprejurarile din vremea potrivita. Iar pentru tot ce s-a intamplat stiu sigur cine este vinovatul, desi cate odata ma indoiesc ca as fi chiar singurul vinovat, ca atare pot sa fac un singur lucru acum, pot sa-ti spun ca tot ce spui si tot ce faci, chiar si ce gandesti  o sa influenteze mai mult decat ai sa constientizezi vreodata.

  Te rog sa ai grija si sa incerci sa plantezi in jurul tau zambete si cuvinte de sprijin, iar daca timpul si lumea o sa-ti permita incearca sa ajuti cat mai multi 

oameni cu putinta, astfel o sa-ti asiguri un viitor senin oriunde vei fi.

Aceasta este ultima parte a Sperantei, poate, cel mai bun lucru, iar lucrurile bune nu pier niciodata!

Puterea de a o lua de la capat

Asa cum zice ANCA DUMITRESCU : Cand esti tanar, nu stai prea mult sa cantaresti deciziile pe care le iei. Te arunci cu capul inainte si astepti sa vezi ce-o iesi. Daca e rau sau bine, de asta nu iti poti da seama decat atunci cand risti. Dar cand deja te afli la o anumita varsta, cat curaj mai ai sa tragi linie si s-o iei de la capat?

Fiecare dintre noi, cu mici exceptii, s-a obisnuit cu o cale standard de urmat in viata: mergi la scoala, termini o facultate, cu putin noroc si un master, iar daca nu ar fi criza asta nenorocita, poate ca si un loc de munca nu ar fi atat de greu de obtinut.

Ok. Hai sa zicem ca pana la urma ai si un job, castigi un salariu cat de cat decent. Urmatorul pas? Te gandesti la o familie, o sotie iubitoare, poate copii, o casa a voastra, sa nu fi nevoit sa stai cu soacra.

Sa zicem, in contextul cel mai fericit, ca toate acestea s-ar putea concretiza.

Si uite asa ai o sotie frumoasa, desteapta, muncitoare. 2 copii adorabili si niste socri minunati. Si intr-o dimineata te trezesti ca nu asta ti-ai dorit de la viata: ca nu mai suporti sa mergi 8 ore la serviciu 5 zile pe saptamana, ca iti urasti costumul si cravata cu care esti obligat sa te imbraci zilnic, ca seful e tot mai greu de suportat, iar sotia a devenit doar o piesa in tot acest puzzle, un element in plus in rutina zilnica.

O iubesti, poate. Iti iubesti cu siguranta si copii. Nu ai putea trai fara ei. Dar totusi.... exista acest “dar” care te roade. Te roade zilnic, ca un vierme, pana cand incepe cu adevarat sa manance din tine. Te gandesti ca poate viata ta ar fi avut un alt parcurs daca nu ai fi mers la ASE doar cu gandul ca dupa vei obtine un job bine platit si era cu totul altceva daca faceai istorie asa cum ti-ai dorit mereu, desi toata lumea iti spunea ca ai sa mori de foame cu istoria-n brate.

Te uiti in jur si vezi aceleasi lucruri zilnic, iesi pe balcon si il privesti pe vecinul din blocul de vizavi cum isi incoarda muschii la soare si ii zice sotiei “ fa, adu si mie o bere si da mai tare maneaua aia”.

Uite asa iti amintesti poate de bursa in straintate pe care ai refuzat-o ca sa nu fii departe de sotie si alte compromisuri cu care ai fost de acord, cu gandul la un viitor “bine” comun. Si de aici rasar problemele. Incepi sa regreti ce n-ai facut, incepi sa injuri sistemul cretin in care traiesti, pe Boc, pe Basescu, pe Iliescu si pe multi altii cu “escu”, te enervezi pe sotie, desi motivele sunt puerile, te deranjeaza pana si copii care se joaca de-a v-ati ascunselea prin casa. Cica fac dezordine. Tu, care esti cel mai dezordonat om din lume, care pana acum te enervai la maxim pe sotie cand iti facea observatie ca iti lasi lucrurile prin toata casa. Spuneai ca ”doar prostii sunt obsedati de curatenie, ca n-au alta ocupatie”.

Acum te afli intr-un moment de cumpana si nu prea stii cum sa-l gestionezi. Asta nu te-a invatat nimeni la scoala. Te simti legat de maini si de picioare, mai rau ca la carcera. E acel moment in care ori tragi linie, iti faci o introspectie dura si incerci sa te autodepasesti, ori ramai blocat asa pe veci, ca un resort intr-o masinarie groteasca. Mingea e la tine, tu decizi ce poti face cu ea mai departe.

Nu o sa vin cu sfaturi sau indemnuri pentru astfel de situatii. Nu vreau sa fac pe psihologul. Doar ca mi-ar placea sa stiu cati dintre noi ar avea puterea ca in astfel de momente sa recunoasca gravitatea problemei, sa nu o ascunda sub pres cu gandul ”lasa ca trece, e doar o faza”. Multe casnicii au fost distruse din astfel de motive. Iar lipsa de comunicare cred ca e cel mai mare inamic.

Eu una recunosc, nu stiu cat curaj as avea sa afirm cu voce tare problemele care ma rod, sa mi le asum. Sa spun asta e problema, e a mea si mi-o accept. Din pacate, noi oamenii suntem plamaditi dintr-un aluat mai ciudat, printre ale carui ingredinte se numara si lasitatea. La unii in proportii mai mari, la unii mai putin. Cinste celor din urma.

A vorbi deschis si sincer despre problemele tale e un prim pas spre rezolvarea lor, dar nu suficient. Al doilea e ca tu sa crezi ca se poate si altfel. Sa inchei o etapa din viata, dar sa incepi cu fruntea sus alta, indiferent de varsta la care ai ajuns. Cunosc oameni trecuti de prima tinerete care au facut asta, dar e necesar mult curaj si o doza de “ je m’en fiche-ism”.

Tu ai putea s-o iei de la capat in momentul in care viata te duce pe un drum gresit?

P.S: Desi articolul trateaza subiectul din perspectiva unui barbat, la fel de bine in rolul lui se poate afla si o femeie.Mi-a fost doar mai usor sa scriu asa,nu-mi dau seama bine de ce. Poate ca invers m-as fi simtit mai vulnerabila.

Ion Barladeanu, fost paznic, gropar sau necalificat la Casa Poporului

Angelina Jolie a fost impresionata de viata artistului roman Ion Barladeanu, fost paznic si gropar, acum prezent la Paris pentru a-si expune colajele. Actrita a stat in compania artistului, pret de doua ore.

Ion Barladeanu este protagonistul tulburatorului film documentar regizat de catre Alexandru Nanu ''Lumea vazuta de Ion B.''. Prin intermediul acestuia, i-au fost prezentate actritei Angelina Joile extraordinara poveste a lui Ion Barladeanu si creatiile artistului, iar Jolie a dorit neaparat sa-l cunoasca personal, ceea ce s-a si intamplat.

Cei doi au stat de vorba despre arta si filme si au facut cateva poze impreuna. Angelina Jolie si-a exprimat admiratia sincera fata de artist si dorinta de a pastra legatura cu acesta, aflam de pe pagina de Facebook a lui Ion Barladeanu.

"Ma simt de parca m-as fi nascut din nou. Ca un print. Un om sarac poate ajunge print, dar se poate si intoarce de unde a plecat", a declarat Barladeanu, vizibil impresionat de efervescenta din jurul expozitiei sale la Paris.

Artistul roman a mai spus ca, indiferent de ce spune lumea, ii place in continuare sa manance sandwich-uri si placinte, noteaza un coditian britanic de mare tiraj Guardian

“Este nascut in 1946 si de mai bine de treizeci de ani a evitat sa devina un "cetatean onorabil". Pe vremea comunismului a schimbat toate muncile posibile. La douazeci de ani pleaca din satul sau natal (Zapodeni, judetul Vaslui) si incepe sa munceasca la stuf in Tulcea sau docher in Constanta. In Bucuresti este pe rind gropar, taietor la gater, paznic sau muncitor necalificat la Casa Poporului. Dupa 1989 traieste din resurse marginale ocupindu-se ca un free lancer de selectarea gunoiului intr-o curte de bloc de pe strada Mosilor si face mici servicii locatarilor. Nu isi intemeiaza o familie si nu se mai angajeaza”, relateaza www.artline.ro.

Viata lui Ion Barladeanu s-a schimbat in urma cu doar doi ani, moment in care curatorul Dan Popescu de la galeria bucuresteana H’ART, a descoperit lucrarile acestuia si a apreciat talentul extraordinar al lui Barladeanu - "Nea Ionica" - cum ii spun cunoscutii.

Povestea artistului Ion Barladeanu este relatata in documentarul “Lumea vazuta de Ion B.”, o productie HBO Romania si Alexander Nanau Production, care a primit si o nominalizare la Premiile Gopo 2010.

Deschiderea oficiala a expozitiei montate de catre galeria de arta Anne de Villepoix Paris, are loc astazi. Galeristul Dan Popescu anunta, tot pe pagina de Facebook, ca pregateste si in Romania o mare expozitie dedicata artistului, care va fi vernisata in luna aprilie. Lucrari de Ion Barladeanu pot fi vazute la Galeria H'Art.