căutare personalizată

miercuri, 30 noiembrie 2011

Yahoo Messenger Romana 11.5 acum si pentru romanii de pretutindeni

Yahoo! a anunţat aseară pe blogul oficial disponibilitatea unei noi versiuni importante de Messenger - Yahoo! Messenger 11.5. Vestea cea mai placuta este ca noul Yahoo Messenger este si pe intelesul tuturor romanilor.
O surpriza placuta, coincidenta, chiar de ziua romanilor.
Dupa spusele oficialilor de la Yahoo! aceasta versiune este facuta pentru a raspunde celor mai multe cerinte ale momentului in domeniu.
Cum era si de asteptat au aparut si noutati majore, de altfel, cum ar fi:


  • Limba Romana in meniu
  • Navigarea pe tab-uri: ne luam la revedere de la zecile de ferestre deschise, toate discutiile vor avea loc într-o singură fereastră ce conţine mai multe tab-uri (la fel ca in ie, google chrome, etc. trecerea de la un Tab la altul se face ca si la browsere, prin folosirea scurtaturii CTRL+TAB);
  • Buton de snap screenshot care vine cu posibilitatea de includere sau nu a ferestrei de Yahoo! Messenger in print screen-ul respectiv. 
  • Contacte recente, deasupra grupurilor aici intrand persoanele cu care am interactionat ultima oara, cel mai probabil pentru a avea acces mai usor la convorbirile frecvente
  • Noua aparitie a emoticoanelor in fereastra speciala, cat si a unora care pana acum erau disponibile prin alte parti.
  • O binevenita optimizare filtru anti-spam
  • Jocuri noi, de parca nu ar fi fost destule
  • Acces mult mai eficient la contactele din agend
  • Arhivare inteligenta


Descarca gratis acum si aici noua versiune Yahoo!Messenger 11.5 in limba romana


marți, 29 noiembrie 2011

Romanii sunt mai buni!

Romanii sunt destepti, romanii sunt buni, sunt frumosi sau sunt mult mai buni cu fiecare zi ce trece. Aceste este adevarul, chiar daca mai avem si noi uscaturile noastre. Trebuie sa spunem tuturor ca lumea datoreaza romanilor multe dintre plusurile vietii lor actuale. Sunt mandru ca sunt român, si eu iubesc România sau de ce iubesc Romania, sunt doar cateva campanii care pot face bine realitatii din teren. Avem o tara extraordinar de frumoasa si chiar nu trebuie sa vina altii sa ne-o confirme, fie ei si printi sau regi. Trebuie sa fim mandrii ca suntem romani si avem nevoie ca fiecare sa urmeze exemplu celor care au devenit ambasadori ai Romaniei prin faptele lor frumoase si inaltatoare. Romanii sunt uniti, asta ar trebui sa sa afirme despre noi si atunci o sa ne fie un pic mai bine.
La Multi Ani, ROMÂNIA!

marți, 22 noiembrie 2011

Avem motive sa renunţam la Facebook şi sa trecem la Google+ ?

Poate fura Google+ utilizatori de la Facebook? Răspunsul este da, spun cei de la pcworld.com. Şi se pare că sunt motive bune pentru a trece de la gigantul lui Zuckerberg la noul produs Google, de la uşurinţa de a-l folosi, la confidenţialitatea datelor.


1. Integrarea cu Google Services
Google+ integrează toate instrumentele şi serviciile existente, de la cele căutare, la documente şi clipuri video şi ăsta e asul de forţă. Google+ este deja integrat în bara de navigare din dreapta sus, aproape la toate produsele Google: acest lucru îţi permite să monitorizezi toate evenimentele, mesajele de pe Google+, şi mai poţi să dai share unui conţinut prietenilor fără a părăsi serviciul Google pe care îl foloseşti. Milioane de oameni folosesc serviciile precum Gmail, Docs, Search, iar cu Google+ ataşat de ele, pare chiar prostesc să părăseşti paginile pentru un alt site, cum este Facebook, pentru a socializa. Mai rămâne de adăugat, că să fiu corect cu toată lumea, că putem uza de diverse servicii care adună întrun singur loc toate conturile de acest tip, gen sgplus.


2. O mai bună manageriere a prietenilor

Google pare că are dreptate când spune că sistemul “Circles” este mai potrivit modului în care ne facem prieteni în viaţa de zi cu zi. Avem diferite tipuri de prieteni şi interacţionăm şi comunicăm cu ei în moduri diferite. Opţiunea Facebook Groups îţi permite să adaugi ad hoc grupuri de prieteni, dar comparativ cu modul în care se poate face în Google+ , acest lucru pare greoi. Tocmai  aceste “cercuri" sunt piatra de temelie a platformei Google+ şi totodată liniştea noastră atât la distribuirea de conţinut cât şi clasificarea contactelor.

3. Aplicaţii mobile mai bune

Dacă eşti un utilizator Android, ai putea descoperi că obţinerea de conţinut de pe telefonul tău mobil pe platforma de socializare este mai uşoară şi mai funcţională cu Google Mobile App+. Google va căuta moduri pentru a face telefonul tău Android un apendice al platformei sociale. Google speră să folosească imensa bază de utilizatori Android pentru a bate Facebook, ale cărui aplicaţii mobile arată bine, dar sunt greu de folosit.


4. Mai uşor de găsit conţinut pentru Share

Google+ Sparks este un alt important diferenţiator faţă de Facebook. Spark, care foloseşte motorul de căutare al Google, face ceva ce Facebook nu poate: poate oferi utilizatorilor un izvor nesecat de informaţii relevante pe care să le împărtăşească prietenilor. Pentru că Facebook nu are un motor de căutare, utilizatorii trebuie să părăsească site-ul pentru a găsi informaţii şi conţinut. Răspunsul la întreabrea “cum găsesc informaţii pentru share” apare instant prin utilizarea Sparks.

5. Poţi să-ți recuperezi datele personale

Reţeaua Facebook este cunoscută pentru faptul că este un slab administrator al datelor personale. Eşti forţat să faci publice anumite date personale şi este greu să-ţi ştergi definitiv profilul. În schimb, Google îţi permite să-ţi iei toate informaţiile pe care le-ai stocat pe Google+ şi ... să pleci pur şi simplu. Acest lucru este posibil printr-un instrument numit Data Liberation: din câteva clickuri poţi sa faci download pentru toate informaţiile de pe Picasa Web, Profilul Google, de pe platforma Google+ şi contacte. Între timp mai toate reţelele de socializare oferă o formă asemănătoare a acestui serviciu.

6. Opţiunea de Photo Tagging, îmbunătăţită

Când vizualizezi fotografii în Google+ poţi să dai “tag” într-un mod similar celui de pe Facebook. Trasezi un mic pătrat în jurul feţei persoanei respective, apoi tastezi numele în căsuţa de jos sau alegi din mai multe nume pe care Google+ le identifică. Dar este o mare diferenţă în modul în care Google manevrează aspectele legate de confidenţialitate ale acestui serviciu. Când vrei să dai “tag”, îţi apare acest mesaj: “Agăugând tagul acesta, persoana în cauză va fi notificată. Aceasta va putea vedea fotografia şi albumele relaţionate”. În schimb, Facebook nu face nici un efort pentru a avertiza utilizatorii că au fost “tag-uiţi”, poate într-o fotografie compromiţătoare, şi le dă posibilitatea de a înlătura acest tag. De asemenea, Google a luat o decizie înţeleaptă când a pus deoparte sitemul de recunoaştere facială, pe care Facebook îl foloseşte automat pentru indentificarea persoanelor în albumele cu fotografii încărcate de utilizatori.


7. Opţiunea de Group Chat pe care Facebook nu o are

Google+ a bătut Facebook la categoria de chat. Folosind opţiunea Hangouts în Google+, poţi forma grupuri ad hoc pentru chat video foarte simplu, iar dacă formezi un grup mai mic pentru o mică discuţie, este ceva natural şi distractiv de făcut într-o reţea de socializare. Similar, şi aplicaţia mobilă Huddle face acest lucru uşor şi pentru utilizatorii Android. Facebook pur şi simplu nu oferă aceste intrumente.

8. Siguranţa partajării conţinutului
Avocaţii au solicitat de multă vreme confidenţialitatea pentru platformele de socializare, pentru a lăsa la latitudinea fiecărui utilizator să aleagă un anumit nivel de confidenţialitate al informaţiilor şi datelor personale, în loc să aleagă dintr-o listă presetată. Google se pare că a auzit aceste voci şi a construit această posibilitate în Google+. Spre exemplu, când se dă “share” unui articol sau când se încarcă o fotografie, Google+ oferă posibilitatea de a alege cărui cerc de prieteni îi vei da posibilitatea de a vedea informaţia. Ceea ce este încă un punct în avantaj pentru Google.

9. Google administrează mai bine datele personale

A lansa o reţea socială presupune responsabilitatea păstrării datelor personale ale utilizatorilor. Facebook este o companie tânără care pare că nu respectă acest principiu. La polul opus, Google este o companie matură şi privită cu mai multă încredere decât Facebook. De mult timp, Google se regăseşte în sloganul “Nu fi rău”. Pe care dintre aceste două companii ai alege-o să-ţi administreze informaţiile personale? dar cea mai mare parte a vieţii tale virtuale?
   După toate acestea eu am ales să nu plec din conturile vechi, aşteptând ca şi ceilalţi prieteni să descopere Google+, până atunci am ales un serviciu de publicare multiplă. Rezumând, eu mă declar pentru Google+ şi mă bucur de aproape toate serviciile oferite de acest gigant al lumii virtuale. Decide şi tu!


duminică, 6 noiembrie 2011

Lost in Transylvania - by Clive Aslet



"Pierdut în Transilvania" - aşa şi-a intitulat jurnalistul Clive Aslet editorialul publicat în Financial Times, după o călătorie prin ţara noastră. A văzut Valea Verde din judeţul Mureş, s-a plimbat prin Piaţa Sfatului din Braşov şi i-a cunoscut pe oamenii din comuna Zăbala, în Covasna. Şi a ajuns la o concluzie: Transilvania este o lume care pare să aibă mai mult în comun cu romanele lui Thomas Hardy decât cu Europa modernă.


Preluarea articolului "Lost in Transilvania" - aparut initial in Financial Times in 5/11/2011, articol ce poate face parte cu succes din orice campanie de promovare a Romaniei.


I am sitting in a wooden hut in a forest clearing near Tusnad, aware of a distinct tingling in a delicate area – the part of my body that touches the plank forming a seat. It’s the effect of the sulphur. Outside there are hot springs and mud baths that gently bubble but the purpose of the hut is to take the gas neat. Lean down and, sulphur being heavier than air, it feels as if too much wasabi has gone up your nose. Stay down and you might not get up again. Don’t the EU health and safety regulators have something to say about this? Heavens, no. This is Transylvania, a world that seems to share more with the lyrical novels of Thomas Hardy than modern Europe.
And it is beautiful. Raise your eyes to the hills and you’ll see an openness that is barely credible to someone from a crowded, industrialised country. Look down and you’ll find a deliciously scented pasture that is a tangle of wildflowers and herbs. No habitation is visible beyond the huts where the gypsy shepherds live and milk their goats. A man forks hay on to a ­rum baba-shaped stack. Otherwise there’s nobody to be seen – hardly surprising when you discover the road in this valley is so bad that it’s touch and go whether you’ll get over the bridge.

Most wonderful of all are the forests. Generally, visitors get only a distant glimpse of them but I’m lucky: I am here with Paul Lister, who founded the European Nature Trust to preserve wild spaces such as the Carpathian Mountains, which are covered in forest. The Carpathians form an arc through many central European countries but the Romanian part is the most biodiverse. There are, for example, more brown bears here than anywhere else in Europe. Lister believes this area should be regarded as Europe’s equivalent of Yellowstone National Park.
In this arcadia you wake to the sound of cowbells. The breakfast honey comes from bees that know nothing about the varroa mite that afflicts their cousins in more intensively farmed landscapes. The grapes clustering by the wall of the wooden church are warm from the sun. Geese cackle among the vegetables growing in the yards of the village houses. You might have one of them for dinner. Food is local here. It has to be – the nearest supermarket is hours away.
The son of one of the co-founders of MFI, the once-ubiquitous British furniture retailer that ceased trading in 2008, Lister first came to Romania in the 1980s, buying product for the stores. That was during the Communist era, when the forests were managed to textbook standards, not least because the dictator Nicolae Ceausescu loved to hunt in them.
Since his fall, in 1989, the state forestry service has been in decline. Large areas of woodland have been returned to the families who originally owned them but now might live far away. As the price of timber rises, so does the temptation to clear-fell the trees and take the cash. While light regulation might be charming in a sulphur hut, it also allows illegal logging. Corruption is rife. There’s no middle class to get hot under the collar about nefarious activities. Little by little, the forest is being nibbled away. Lister is devoting his considerable energy to saving it.
Lister had already turned 40 before he discovered his purpose in life. The turning point came when his father, Noel, suffered a serious illness 10 years ago. “I realised that it was pointless trying to compete with him any more. I could never be a better businessman than him, so I decided to devote my life to something that I’m passionate about: conservation.”
Initially, he bought the 23,000 acre estate – now called “reserve” – of Alladale in the Scotland Highlands, with the intention of “rewilding” it by flooding peatbogs that had been drained and reintroducing the wildlife that would have been there in the heyday of the Caledonian Forest. The great Carpathian Forest, half of which lies in Romania, is the other side of the coin. The Highlands might have lost its biodiversity but Transylvania is teeming with it.
Last month, the documentary Wild Carpathia had its world premiere in Bucharest. Lister financed the project in order to show urban Romania the wonder that lies on its doorstep. “Which other western country has such a charming rural life?” he says. “If only Romania would follow the example of Costa Rica, where a third of the forests are now protected. The future lies in eco-tourism.”
That industry is just beginning to appear in a number of lodges and guest houses, not generally de luxe but comfortable enough and set in heavenly surroundings. Having arrived at Targu Mures airport (Wizz Air flies direct from several European cities), located in the middle of an empty savannah, I set out with Lister to sample a few of them.
From the airport we drive to the Valea Verde Retreat at Cund: a journey of 40 minutes if, in this land of few signposts, you don’t get lost. It is owned by Jonas Schäfer, a German whose idealistic parents sold their house in Hamburg to come and help after the fall of Ceausescu in 1989. He is typical of the outsiders who forsee what Romania will lose if it goes down the wrong path. Accommodation is in a variety of rustic apartments formed from converted farmhouses. Before breakfast we hear the gypsy shepherd wheeling the milk churn up to the goats that are kept on the hillside; when we walk that way later, ­taking care to avoid some ferocious sheepdogs, the air is soft with the scent of the herbs that grow in the pasture. In the barn, which has been converted into a restaurant, we eat eggs from the hens roaming outside with shavings of truffle from the surrounding woods.
The Zabola Estate
The Zabola Estate
Next is Zabola, a yellow-walled chateau in Zabala, owned by the Chowdhury family, who returned to reclaim their estate, which had been expropriated by the Ceausescu regime. The 16th-century chateau sits in 34 hectares of parkland at the foot of the Carpathians. Guests stay in a recently renovated 18th-century outbuilding; a hunting lodge in the forest can also be rented for self-catering. Much of the food is from the two-acre kitchen garden. At dinner the dumb waiter rises, with theatrical effect, through the floor of the dining room, from the kitchen below.
Crocuses bloom in the fields along the bumpy road that leads to the tiny village of Zalanpatak. The charming guesthouse here is owned by Prince Charles, who through several charities works to conserve traditional buildings in the area. It has five bedrooms and a large wooden verandah overlooking the surrounding meadows.
I am tempted to say you might want to come and see this world before it disappears, but Lister believes that is defeatist. Visitors, he believes, will create a market for the felt slippers, home-made preserves and slipware pottery, perhaps helping the area to survive – along with the wolves and bears that live in the Carpathian forest.
Trophy hunters still go after the bears but other attitudes are beginning to prevail. Near Equus Silvania, a centre for riding in the wild Carpathian foothills west of Brasov, I spend an evening in a shaky wooden hide watching some of these fascinating animals. The shooting licence for this area has been bought by a local businessman who prefers to study bears, rather than kill them.
As dusk falls the bears sinuously slope up to food that has been left for them – the cubs gambolling, the mothers on the qui vive. You would not want to get between a mother and her cubs; the power of these animals is illustrated by the hide’s floor, part of which has been ripped away by a bear looking for food.
Equus Silvania is run by Christoph Promberger, a wolf biologist, and his wife, Barbara, a specialist in lynx. Both are campaigners for the forest and they arrange a helicopter to show me the extent of it. It is a warm day but rain is soon flecking the bubble of the machine as we swing towards the Piatra Craiului ridge. Roastingly hot in the summer but also damp, the conditions are ideal for trees. Below us, the hillsides are covered in a seemingly endless bristling mat of green pines, interspersed with the softer beech. There are few roads here and no sign of a dwelling, except for the occasional shepherd’s hut. Then into the headphones comes Barbara’s voice, pointing out an area – as bare as a badly shaved chin – where the trees have been felled.
Part of the problem is that forestry has little perceived value; according to Erika Stanciu, head of forestry for the Danube Carpathian programme at the World Wildlife Fund, it isn’t worth enough in exports for the government to make it a priority.
Over a plate of goulash on a terrace beside the charming Piata Sfatului square in Brasov, Lister unfolds two strategies for saving the forests. One solution is to unlock the carbon credits granted to countries such as Romania under the Kyoto Protocol, intended as a financial reward for not creating emissions that would otherwise have occurred. The other is rural development, a major plank of which must be tourism.
Little tourist infrastructure exists in rural Transylvania but that is part of its essence. You might not quite be in the position of Adam and Eve seeing a newly created world but you will certainly find it easy to be alone. At Equus Silvania I have breakfast with a woman from Switzerland, a country with grand mountains of its own, but who comes here to ride for a week or two at a time. She tells me, “Switzerland is like a garden compared to this.”