căutare personalizată

vineri, 9 aprilie 2010

Inamicul personal, Amânarea


De curând, am fost întrebat : De câte ori nu te-ai trezit într-un loc, când tu trebuia de fapt să fii în altul? De câte ori nu ai zis că trebuie să faci ceva, şi apoi „te-ai luat cu altele” şi ai uitat? (sunt doar două întrebări care indică o problemă foarte răspândită, dar şi foarte serioasă) Nu… nu zăpăceala, ci amânarea. Dat fiind că este o mare problemă, am decis să o pun pe tapet, iar împreună să o disecăm şi de ce nu să o învingem. Mi-a plăcut provocarea Alinei Kartman, te provoc şi pe tine.

Varianta oficială

Are vreun rost să definim amânarea? Doar o cunoaştem prea bine… Ei bine, vom vedea că definiţia acestui fenomen este importantă, pentru că, după modelul matematic, în datele problemei găsim răspunsul la aceasta. Psihologii spun că amânarea este un tip de comportament evitant, caracterizat prin reprogramarea acţiunilor pentru un timp în viitor. Amânarea este considerată a fi un mecanism de reacţie şi rezistenţă la anxietatea asociată demarării sau finalizării unei sarcini sau a unei decizii.

De ce amânăm?

Psihologul David Allen crede că amânarea are mult de-a face cu o imagine de sine negativă şi cu anxietatea. De asemenea, se spune că cei care au tendinţa de a amâna, au un tip de gândire orientat mai mult spre exprimarea visurilor şi a dorinţelor pentru perfecţiune, decât spre o abordare realistă a obligaţiilor şi a potenţialului lor.

Alţi psihologi, cum ar fi James Mazur, pun amânarea pe seama unei impulsivităţi (concept opus autocontrolului sau stăpânirii de sine). Mazur nu considera că ar exista vreo legătură între amânare şi anxietate, ci era de părere că totul depinde de mediul care exercită presiuni asupra individului cu tendinţă de amânare.

Totuşi… de ce amânăm?

Principalul motiv al amânării este teama.

Teama de eşec te poate determina să amâni să te ocupi de un lucru care ţi se pare prea dificil şi, în acelaşi timp, nici să nu faci ceva pentru a te instrui ca să îndeplineşti cu succes sarcina.

Teama de succes poate părea la prima vedere o teamă fictivă, însă există persoane care suferă de pe urma acestei frici. Astfel de oameni se tem că, dacă se ocupă de o sarcină la potenţialul lor maxim, vor atinge o performanţă deosebită, care va ridica aşteptările celor din jur cu privire la ei. Acest nivel înalt al aşteptărilor ar îngreuna desfăşurarea sarcinilor viitoare. Alte persoane amână temându-se că succesul i-ar transforma în oameni reci sau răi.

Teama de responsabilitate – nu eşti dispus să-ţi asumi responsabilitatea care derivă dintr-o acţiune pe care ar trebui să o realizezi.

Teama de a pierde autonomia poate conduce pe mulţi să amâne îndeplinirea unei responsabilităţi. Aceşti oameni refuză să se ocupe de o anumită sarcină, pentru că amânarea le dă sentimentul că încă deţin controlul asupra desfăşurării evenimentelor, în timp ce conformarea cu mersul unei sarcini le-ar limita libertatea.

Teama de singurătate îi împinge pe unii oameni să nu se ocupe de activităţile lor solitare, pentru că aceasta i-ar izola de semeni. Ea poate apărea sub forma unei amânări atât de lungi, încât este nevoie de intervenţia unei alte persoane pentru a rezolva sarcina.

Teama de implicare emoţională poate constitui şi ea un motiv de a amâna. Unele persoane se tem atât de tare că o activitate îi va lega emoţional de alţi oameni, încât amână pornirea acelei activităţi, de parcă ar putea să o evite la nesfârşit. Amânarea poate pune o barieră între tine şi ceilalţi prin faptul că, adoptată ca politică de viaţă, creează haos, ceea ce îi ţine pe alţii la distanţă.

Teama de realitate - teama de nu te confrunta cu adevărul sau cu starea actuală a faptelor.

Ce se poate face?

Dacă ai obiceiul să amâni începerea unei activităţi, asumarea unei responsabilităţi sau rezolvarea unei probleme, începe prin a inventaria domeniile unde înregistrezi cele mai multe scăpări. Apoi încearcă să observi ce argumente îţi aduci singur în favoarea amânării. Să zicem că ai identificat cauza şi argumentele care o susţin. Acum trebuie să treci la fapte.

Iată trei sfaturi pentru a combate tendinţa de a amâna:

1. Segmentează-ţi activităţile în sarcini cât mai mici şi acordă fiecăreia un termen limită, luându-ţi o distanţă de rezervă faţă de el.

2. Dacă amâni pentru că îţi place agitaţia provocată de lucrul pe ultima sută de metri, poţi face ceva mai puţin riscant pentru succesul lucrării tale (de orice natură ar fi ea). Poţi face din termenele limită un factor de risc. Stabileşte-ţi „termene extreme” şi străduieşte-te să le respecţi, ca şi cum întreaga sarcină ar depinde de asta.

3. Combate-ţi miturile. Dacă te păcăleşti singur spunându-ţi că nu poţi face treabă pentru că nu este destulă curăţenie, gândeşte-te de două ori. Chiar aşa să stea lucrurile?

În copilărie, credeam că în spatele uşii de la sufragerie se ascunde un broscoi mare şi verde care vrea să mă mănânce. (Clişeu… ştiu.) Cumva se născuse în mintea mea ideea că, dacă ţin ochii strâns închişi, când îi voi deschide, broscoiul nu va mai fi acolo. Dincolo de povestea uşor penibilă, ceea ce vreau să scot în evidenţă este faptul că amânarea nu e o problemă a adolescenţei sau a tinereţii, este un mecanism pe care ni-l consolidăm încă din copilărie, ceea ce îl face greu de combătut. Însă acest lucru nu ar trebui să ne descurajeze ci, din contră, să ne motiveze să avem mai multă răbdare cu noi înşine şi să nu renunţăm până nu învingem în lupta contra monstrului de după uşă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu