Mai avem timp de o pauză?

Avem nevoie de pauze pentru a-ntelege mai eficient mecanismele lumii in care ne aflam, pentru a ne-ntelege pe noi insine, pentru a gasi solutiile potrivite si a ne pregati elanul necesar unei noi aventuri uluitoare. Insa, cel mai adesea, ni le refuzam, crezand ca suntem mai pragmatici daca facem din alte mii si mii de lucruri prioritati esentiale.

un moment de pauza

Mult timp, pauza mea de liniste si plentitudine se desfasura in cada de baie cu apa fierbinte. “There are a few things a hot bath won’t cure, but I don’t know many of them”. In spatiul acela simteam cum problemele, grijile, furiile se dematerializau, iar eu ramaneam unicul element al unui univers perfect. Mi-era greu sa ma desprind de apa, asa ca repausurile de acest fel se prelungeau pana cand realitatea se facea prezenta din nou, intr-un fel sau altul.

Acum, lucrurile stau diferit. N-am ragazul necesar unei astfel de purificari. Mi-am pierdut impulsivitatea si rabdarea, deopotriva. Asa ca-mi ramane nostalgia unor astfel de momente. Le contemplez, refuzandu-mi tihna pe care mi-ar aduce-o.

Si gresesc enorm.

Tot de ceva timp, incerc sa gasesc o cale prin care un alt moment de repaus sa devina realizabil: un alt fel de mic dejun. Diminetile imi par perfecte pentru a petrece cateva minute departe de spatiul real, intr-o minunata pauza de... tot. Lumea si problemele ei pot suferi o scurta amanare. Realitatea poate fi infruntata 20 de minute mai tarziu, dupa ce bei cafeaua - exact asa cum iti place - privind in gol din fata unei ferestre, in timp ce pe fundal se aude unul dintre cele mai frumoase cantece compuse vreodata.

Va marturisesc ca ii invidiez pe cei care au cultura unei mese de pranz servite departe de birou. Mi se pare ca acele 60 de minute pot schimba cu 180 de grade vietile celor care isi parasesc spatiul de lucru pentru a dejuna, a celor care trecut printre task-urile unei zile de lucru: lunch break. E o ora castigata pentru sine.

Si, oricata rumoare as starni, ii invidiez pe fumatori pentru felul in care, pret de cateva clipe, stiu sa se piarda de tot ce-i inconjoara. Devin atemporali tragand din tigara cu acea patima pe care doar viciatii o au.

Ne sunt mana cereasca pauzele de noi insine cand totul devine apasator, cand lucrurile o iau razna, cand fiecare dialog se transforma intr-un conflict.

Energiile negative se disipeaza cand alegi sa pui pause pe cotidian pentru cateva zile in care nu faci nimic altceva decat sa stai in pat si sa recitesti cartea preferata sau cand te uiti la filme de categoria a doua un weekend intreg, mancand doar junk food. Poti sa evadezi dintr-un astfel de blocaj si sa-ti incarci bateriile la malul marii sau pe creasta unui munte, lasand in urma ce te apasa. E o fuga, o cursa spre linistea din tine.

N-ar fi minunat daca ne-am gasi timp si momente de repaus pentru:
..a avea un somn prelungit, fie si cu 10 minute, in dimineti de iarna cu ceturi laptoase
..a simti caldura unei priviri in metrou, in drum spre serviciu
..a face o surpriza pe saptamana unei persoane dragi
..a asculta zgomotul de aripi al fluturilor din stomac, cand iubim
..a ne vizita parintii si mormintele celor ce nu mai sunt
..a invata pe de rost poezia preferata
..a rade copios la o gluma buna
..a visa cu ochii deschisi
..a privi fotografii
..a ne aminti de copilarie
..a ne juca, oricum ar fi jocul
..a reciti pasajele din cartile preferate
..a aprinde lumanari
..a ne zambi noua insine in oglinda
..a-ti spune ca POTI DACA VREI
..a canta atunci cand la radio e piesa preferata
..a dansa pe aceeasi piesa
..a face planuri

Fitness Emotional

Salut !

Zilele astea am remarcat că multă lume are benzina pe terminate – adică nivelul de entuziasm, energie și vitalitate e la cote mici pentru mulți dintre cunoscuții mei…

O fi de la fluctuațiile de temperatură sau de la schimbarea de anotimpuri…???

Nu stiu !

Ce știu este însă mecanica “punerii în stare” !

In acest articol vreau să îți ofer 5 modalități prin care poți să îți îmbunătățești starea emoțională, energia și vitalitatea în orice moment ai nevoie de asta. Și nu e doar pentru tine. E și pentru cei dragi ție, mai ales pentru copiii tăi (dacă ai) care “te iau de odihnit” de cum intri pe ușă.

Așadar, chiar dacă nu ai nevoie chiar în acest moment de energizare, pune articolul bine să îl găsești când îți va trebui !

Iată cele 5 metode:

Schimbă-ți gândirea

Modalitatea principală prin care îți menții o stare negativă este dialogul interior neproductiv:

• “Nu mă simt bine”
• “De ce mi se întâmplă tocmai mie”
• “Vai și-amar de capul meu”

Dacă îți spui astfel de lucruri e dificil să te simți bine.

Așa că schimbă-le, folosind întrebări:

• “Cum pot să îmi schimb starea ?”
• “Cum vreau să mă simt de fapt ?”
• “Ce e bine în legătură cu ceea ce mi se întâmplă”

Chiar dacă efectul nu va fi imediat, te poți folosi de astfel de mesaje interioare ca să declanșezi procesul de trecere de la disconfort la confort.

Schimbă focalizarea atenției

Observă care sunt lucrurile cărora le dai atenție. Ești cumva atent la stimulul care ți-a generat starea de disconfort ? Ești în continuare atent la amintirile neplăcute care te mențin în starea neproductivă ? Schimbă-le ! Gândește-te la viitor, la cum vrei să se schimbe lucrurile în bine sau mută-ți atenția către oameni pozitivi care te pot scoate din starea actuală.

Schimbă- ți fiziologia

Aceasta este probabil cea mai rapidă metodă de schimbare a stărilor de disconfort. Pur și simplu plimbă-te sau fă flotări sau cântă. Orice modificare a felului în care te miști (inclusiv a felului în care îți miști mușchii gurii când zâmbești !) este benefică pentru modificarea stării prezente. Și funcționează aproape de fiecare dată.

Schimbă felul în care respiri

Dă-mi voie să te întreb ceva: De câte ori ai respirat profund astăzi ?
Dacă ești ca majoritatea oamenilor, probabil că niciodată în mod conștient. Respiră profund de 20 de ori și vezi cum te simți după aceea. S-ar putea să îți placă !

Schimbă contextul

Uneori suntem extraordinar de tributari mediului în care ne aflăm. Facem asocieri între elemente de mediu și stările pe care le trăim. De exemplu, o fotografie așezată pe birou ne poate aminti de o persoană dragă. La fel de “bine”, un tablou așezat într-un birou ne poate trezi amintiri neplăcute dacă l-am vizualizat de mai multe ori în vreme ce ne simțeam inconfortabil. Schimbarea fizică a mediului poate fi antidotul unei stări neplăcute pentru că elimină acea asociere. Așadar, schimbă mediul…. ieși din birou si du-te în parc, ia masa în oraș cu cineva drag, etc…

Cele 5 metode descrise mai sus funcționează excelent mai ales luate împreună.
Le poti combina cum vrei, pentru că până la urmă contează rezultatul, nu ordinea pașilor…

Totuși, ca o sugestie pentru tine, ai putea alege să combini metode din categoria “minte” și respectiv “trup”, așa cum reiese din figura de mai jos.

Dacă mă întrebi pe mine… eu prefer să încep cu schimbarea contextului și a fiziologiei, pentru că acestea par să funcționeze cel mai rapid la situațiile de zi cu zi.

În concluzie:

Schimbă-ți starea în care te găsești și vei obține mai multă energie. Folosește energia în folosul tău și al celorlalți și vei obține mai multă fericire.

Restul e…

Inspiratie !

Iisus, Shell si Tweety

Ce legatura este intre cele trei substantive proprii? Ce legatura are intemeietorul crestinismului, simbolul bunatatii si al iubirii de aproape, cu o companie petroliera si o pasare galbena rupta din desenele animate? Desi pare greu de crezut, una foarte stransa, una foarte apropiata, cel putin in spatiu...

Toate cele trei "personaje" sunt agatate de oglinda retrovizoare a automobilului condus de o duduie. Care - iart-o, Doamne, ca nu prea stie ce face! - nu sesizeaza nimic nelalocul lui. Daca, acum 2010 ani, Iisus era rastignit intre doi raufacatori, iata-L, acum, rastignit intre un deodorant de masina si un canar de plus. Nu se stie caruia dintre cei doi "insotitori" ii va spune ca va pasi impreuna cu El pe poarta Raiului dar, la cum demareaza duduia, se pare ca si ea ar fi o candidata... serioasa.

Dincolo de grotescul alaturarii, dincolo de infioratoarea lipsa de bun-simt, dincolo de indignarea sau mila pe care ti-o starneste fata asta, uitandu-te la ea, parca ai vedea-o numai buna pentru rolul principal dintr-un banc foarte bun...

Cica o domnisoara aflata la volanul automobilului propriu statea la semafor. Ca din pamant, in dreptul geamului lasat pe jumatate, ii apare un copil al strazii care ii cere o tigara. Draguta din fire, amabila si generoasa, domnisoara ia pachetul de tigarete "pai", scoate una si i-o intinde copilului strazii. Semaforul arata verde asa ca domnisoara pleaca. La urmatoarea intersectie, iar rosu la semafor. Opreste. Nu trec doua secunde ca, in dreptul geamului, apare acelasi copil al strazii, cu aceeasi rugaminte. Ii mai da o tigareta si, cand se face verde, tipa pleaca mai departe. La urmatoarea intersectie, iar rosu, iar oprire. Din nou, pustiul apare la geam si ii cere o tigara. Din ce in ce mai mirata, tipa ii intinde tigareta si, cand se face verde, demareaza. La urmatorul semafor, tot pe rosu, micul... print al strazii apare din nou si ii zice: "Tantiii, hai mai da-mi o tigara! Si, daca-mi dai si zece lei, iti arat si pe unde sa iesi din sensul giratoriu..."

Puterea de a o lua de la capat

Asa cum zice ANCA DUMITRESCU : Cand esti tanar, nu stai prea mult sa cantaresti deciziile pe care le iei. Te arunci cu capul inainte si astepti sa vezi ce-o iesi. Daca e rau sau bine, de asta nu iti poti da seama decat atunci cand risti. Dar cand deja te afli la o anumita varsta, cat curaj mai ai sa tragi linie si s-o iei de la capat?

Fiecare dintre noi, cu mici exceptii, s-a obisnuit cu o cale standard de urmat in viata: mergi la scoala, termini o facultate, cu putin noroc si un master, iar daca nu ar fi criza asta nenorocita, poate ca si un loc de munca nu ar fi atat de greu de obtinut.

Ok. Hai sa zicem ca pana la urma ai si un job, castigi un salariu cat de cat decent. Urmatorul pas? Te gandesti la o familie, o sotie iubitoare, poate copii, o casa a voastra, sa nu fi nevoit sa stai cu soacra.

Sa zicem, in contextul cel mai fericit, ca toate acestea s-ar putea concretiza.

Si uite asa ai o sotie frumoasa, desteapta, muncitoare. 2 copii adorabili si niste socri minunati. Si intr-o dimineata te trezesti ca nu asta ti-ai dorit de la viata: ca nu mai suporti sa mergi 8 ore la serviciu 5 zile pe saptamana, ca iti urasti costumul si cravata cu care esti obligat sa te imbraci zilnic, ca seful e tot mai greu de suportat, iar sotia a devenit doar o piesa in tot acest puzzle, un element in plus in rutina zilnica.

O iubesti, poate. Iti iubesti cu siguranta si copii. Nu ai putea trai fara ei. Dar totusi.... exista acest “dar” care te roade. Te roade zilnic, ca un vierme, pana cand incepe cu adevarat sa manance din tine. Te gandesti ca poate viata ta ar fi avut un alt parcurs daca nu ai fi mers la ASE doar cu gandul ca dupa vei obtine un job bine platit si era cu totul altceva daca faceai istorie asa cum ti-ai dorit mereu, desi toata lumea iti spunea ca ai sa mori de foame cu istoria-n brate.

Te uiti in jur si vezi aceleasi lucruri zilnic, iesi pe balcon si il privesti pe vecinul din blocul de vizavi cum isi incoarda muschii la soare si ii zice sotiei “ fa, adu si mie o bere si da mai tare maneaua aia”.

Uite asa iti amintesti poate de bursa in straintate pe care ai refuzat-o ca sa nu fii departe de sotie si alte compromisuri cu care ai fost de acord, cu gandul la un viitor “bine” comun. Si de aici rasar problemele. Incepi sa regreti ce n-ai facut, incepi sa injuri sistemul cretin in care traiesti, pe Boc, pe Basescu, pe Iliescu si pe multi altii cu “escu”, te enervezi pe sotie, desi motivele sunt puerile, te deranjeaza pana si copii care se joaca de-a v-ati ascunselea prin casa. Cica fac dezordine. Tu, care esti cel mai dezordonat om din lume, care pana acum te enervai la maxim pe sotie cand iti facea observatie ca iti lasi lucrurile prin toata casa. Spuneai ca ”doar prostii sunt obsedati de curatenie, ca n-au alta ocupatie”.

Acum te afli intr-un moment de cumpana si nu prea stii cum sa-l gestionezi. Asta nu te-a invatat nimeni la scoala. Te simti legat de maini si de picioare, mai rau ca la carcera. E acel moment in care ori tragi linie, iti faci o introspectie dura si incerci sa te autodepasesti, ori ramai blocat asa pe veci, ca un resort intr-o masinarie groteasca. Mingea e la tine, tu decizi ce poti face cu ea mai departe.

Nu o sa vin cu sfaturi sau indemnuri pentru astfel de situatii. Nu vreau sa fac pe psihologul. Doar ca mi-ar placea sa stiu cati dintre noi ar avea puterea ca in astfel de momente sa recunoasca gravitatea problemei, sa nu o ascunda sub pres cu gandul ”lasa ca trece, e doar o faza”. Multe casnicii au fost distruse din astfel de motive. Iar lipsa de comunicare cred ca e cel mai mare inamic.

Eu una recunosc, nu stiu cat curaj as avea sa afirm cu voce tare problemele care ma rod, sa mi le asum. Sa spun asta e problema, e a mea si mi-o accept. Din pacate, noi oamenii suntem plamaditi dintr-un aluat mai ciudat, printre ale carui ingredinte se numara si lasitatea. La unii in proportii mai mari, la unii mai putin. Cinste celor din urma.

A vorbi deschis si sincer despre problemele tale e un prim pas spre rezolvarea lor, dar nu suficient. Al doilea e ca tu sa crezi ca se poate si altfel. Sa inchei o etapa din viata, dar sa incepi cu fruntea sus alta, indiferent de varsta la care ai ajuns. Cunosc oameni trecuti de prima tinerete care au facut asta, dar e necesar mult curaj si o doza de “ je m’en fiche-ism”.

Tu ai putea s-o iei de la capat in momentul in care viata te duce pe un drum gresit?

P.S: Desi articolul trateaza subiectul din perspectiva unui barbat, la fel de bine in rolul lui se poate afla si o femeie.Mi-a fost doar mai usor sa scriu asa,nu-mi dau seama bine de ce. Poate ca invers m-as fi simtit mai vulnerabila.