Merită să crezi?

Cu fiecare zi care trece, reperele noastre se risipesc în neant. Oamenii cred tot mai putin în ei însisi si deloc în ceilalti. Iar multi revoltati se îndoiesc chia si de Dumnezeu.
Fiecare dintre noi duce cu el macar o poveste de tradare si de deznadejde. Inevitabil, fiecare dintre noi a îndurat crunta dezamagire de a fi fost tradat de un prieten. Aproape toti purtam cu noi povara de-a fi fost înselati în iubirile noastre, în asteptarile noastre. Si atunci ne ferim sa ne lasam prada iluziei ca ne vom mai face vreodata prieteni pentru toata viata. Ajungem sa ne spunem ca nu mai exista iubire adevarata pe lume, doar indragosteli pentru o vreme, doar relatii de convenienta, mezaliante mai bune decât nimic.
Pâna la urma proasta dispozitie, devenita profesiune, nu e rentabila nici pentru cel care o practica, nici pentru cei care o suporta.
În politicieni nu mai crede nimeni de mult. Discursurile lor sforaitoare ne fac greata si de câte ori vine vorba despre alegeri, nu aud decât oameni care au o singura optiune: sa nu mearga la vot.
Nu mai citim, pentru ca nu ne mai punem mari sperante în cultura. Poezia e dispretuita într-o lume prozaica. Iar stirile de la televizor si din ziare le urmarim cu scepticism, pentru ca stim ca presa e vânduta plus ca nu vezi mai nimic bun sau care sa te mai motiveze sa crezi în parte frumoasa a vietii. Vedem aceleasi figuri obosite, gata sa traga de toate sireturile câte unui tântar pentru a obtine armasarul rating-ului, iar stirile par anume gândite sa ma umple de umoare neagra. Iarna e nemaivazuta, frigul e ucigas, soselele sunt blocate, gripa porcina ne decimeaza, vaccinul e primejdios, somajul e apocaliptic, tara se duce de râpa, criza e cvasi-definitiva. Vestile bune au un ce exotic: aflu, de curând, ca se cumpara în draci (cu 50% mai mult decât anul trecut) bilete de vacanta pentru Venetia si Dubai sau ca Adrian Copilu' Minune a fost primit în masonerie. Dar asemenea evolutii, oricât de promitatoare, n-au forta sa ma remonteze... Situatiunea e dramatica. Dar ce zic „dramatica"? Disperata, mon cher! Albastra!
Care putem zice ca nu s-a mai vazut!
În ultima lui carte tradusa în româneste („Marturisirile unui disident convertit"), Adam Michnik spune, la un moment dat, contemplând ansamblul estului european: „Nimic mai simplu azi decât pragmatismul si cinismul, sau decât disperarea si melancolia".Traim vremuri în care e greu sa mai crezi în ceva. Si totusi, vreau sa ne mai gasim puterea sa mergem mai departe cu rost, împotrivindu-ne derivei. Cred în dragostea mea si în efectele ei tamaduitoare. Cred în forta confesiunii si în miracolele pe care le poarta în miezul lor cuvântele spuse din adâncul inimii. Cred în puterea rugaciunii si în nemarginirea credintei. Cred în frumusetea copiilor si în puritatea sufletelor lor. Cred în onoare si în demnitate. Cred, nebuneste, ca binele va învinge mereu, ca, desi astazi traim vremuri tulburi, se va face, pâna la urma, dreptate în toate…
Eu cred în toate astea, dar tu? Capul sus!
Dar ma întorc si zic: poate omul, asa, peste noapte, sa-si schimbe firea si discursul? Si daca a fi de meserie prost dispus e agasant, a fi de meserie bine dispus e mai bine? Poti sa te scalzi de dimineata pâna seara într-o pâcla bituminoasa si sa zici ca te îmbaiezi în Mediterana? Potrivit ar fi, mai degraba, realismul cinstit. Fara îndârjire, ba, daca se poate, cu un pic de umor. Asta da, asta, cu voia dumneavoastra, se poate încerca.
Sa nu-ti alegi profesia de «prost dispus», pur si simplu nu se merita, pentru ca viata este si asa scurta, bucura-te de ea!